Vladimir a fost găsit mort pe marginea drumului! Venea de la o petrecere și avea 23 de ani





Vladimir, un tânăr din Vaslui în vârstă de 23 de ani, a fost găsit ieri mort pe marginea drumului, la ieșirea din Vaslui spre Bârlad. Era chiar în fața porții unei vile și nimeni nu își explică cum a ajuns acesta acolo, scrie vremeanoua.ro.
Vladimir, fiul unui fost pompier și al unei grefiere din Vaslui, era îmbrăcat sumar, în tricou, cu blugi negri și o geacă plină de noroi, la momentul în care a fost găsit.
A fost descoperit de șoferii din trafic, fără ca cineva să îl vadă venind din vreo direcție. La o examinare atentă nu s-au găsit răni incompatibile cu viața, ci doar pe spate avea o mică rană în dreptul șoldului. Poziția în care a fost găsit era pe o parte, dar cu fața în jos. S-au strâns mai mulți oameni, unii au venit chiar din Muntenii de Jos și s-au grăbit să spună că este un anume Andrei Fumea, un tânăr care lucrează la un service de roți din apropiere.
Identificare cu probleme și mult… circ
La un moment dat a venit și unchiul lui Fumea acolo, care, după ce s-a uitat la cadavru, a susținut că e nepotul său și a început să facă un adevărat circ, continuă vremeanoua.ro.
„L-a omorât patronul unde lucrează O fi venit în fugă până aici și a căzut, iar voi, polițiștii , ați venit aici să mușamalizați totul. Dar eu nu mă las. Și o să vedeți că o să merg până în pânzele albe. Vreau dreptate pentru nepotul meu, Andrei Mădălin Fumea. După aceea a început să își sune rudele, pe fratele lui Andrei, care este în Italia, chiar și pe mama băiatului.
„Ți-am spus că o să ți-l omoare, nu trebuia să îl lași acolo. Că patronul acela nu este un om serios”, striga cât îl ținea gura, unchiul nervos.
La un moment dat s-a conturat ideea că băiatul mort în poarta vilei de la ieșirea din Vaslui are 23 de ani și face parte dintr-o familie bună din municipiul Vaslui. Numele său este Vladimir. Tatăl său este un pompier pensionar, iar mama este grefieră. Acesta, se pare, ar fi fost la o petrecere, unde s-ar fi consumat și droguri, însă ancheta va scoate la iveală dacă în acest context sau în cu totul altul a decedat Vladimir.
Vladimir a petrecut seara trecută într-un club, situat nu departe de locul în care a fost găsit mort.
Polițiștii vasluieni strâng probe despre tânărul Vladimir, găsit mort. Și deja se conturează ipoteza unui omor. Vladimir avea 23 de ani și fusese la o petrecere, într-o discotecă din zonă. Pe mână se putea observa că avea o banderolă pe care scria „Clubul No Limited”.
La o primă examinare, nu apăreau urme ale violenței pe cadavrul descoperit. Dacă este vorba despre o supradoză de alcool sau de droguri ori despre o crimă, ancheta va scoate la iveală, mai cu seamă în urma necropsiei.
Citește și:
Comentariile portalului
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)
Parasutele Organizate Tactic au un mare "merit" in faptul ca Aradul ocupa locul 1 pe tara la raspandirea bolilor transmisibile care erau aproape eradicate in urma cu 30 de ani. Si medicii (...)