Viktor Orban, acuzat că încearcă să reducă la tăcere vocile critice printr-o nouă lege. Comisia Europeană îi cere să retragă un proiect de lege





Comisia Europeană a cerut Ungariei să retragă un proiect de lege despre care spune că reprezintă o ameninţare la adresa organizaţiilor neguvernamentale şi a presei independente, apreciind că acesta ar constitui o „încălcare gravă” a principiilor Uniunii Europene dacă va fi adoptat.
Potrivit proiectului propus de partidul lui Viktor Orban, organizaţiile care „încalcă sau critică” valorile înscrise în Constituţie, în special „primatul căsătoriei, familiei şi sexelor biologice”, vor putea fi plasate pe o listă neagră.
Partidul premierului naţionalist Viktor Orban a depus săptămâna trecută în parlamentul ungar un text cu privire la „transparenţa vieţii publice”, denunţat de numeroase organizaţii neguvernamentale ca fiind o manevră pentru a reduce la tăcere orice voce critică în ţară. „Nu vom ezita să luăm măsurile necesare dacă acest proiect va fi adoptat”, a afirmat un purtător de cuvânt al executivului european într-un comunicat publicat vineri seara, potrivit AFP, preluată de Agerpres.
„Comisia are îngrijorări serioase cu privire la acest proiect”, a explicat el.
„Dacă va fi adoptat în forma sa actuală, ar constitui o încălcare gravă a principiilor şi a legislaţiei Uniunii Europene. În consecinţă, cerem retragerea acestui proiect din procesul legislativ”, a declarat purtătorul de cuvânt citat.
Circa 20 de deputaţi europeni au cerut Comisiei să îngheţe toate fondurile destinate Ungariei, acuzând guvernul lui Viktor Orban – într-o scrisoare făcută publică miercuri – de „încălcări” repetate ale legilor europene.
UE a îngheţat deja 18 miliarde de euro din fondurile destinate Ungariei în cadrul diferitelor proceduri legate de îngrijorări privind drepturile persoanelor LGBT+, solicitanţilor de azil, precum şi condiţiile de atribuire a contractelor de achiziţii publice şi conflictele de interese.
Comentariile portalului
Proteste pentru ce?
Gică Ultras s-a văzut deja președinte după primul tur. Beția succesului i-a fost fatală , Șeful de Galerie a arătat între cele două tururi ca un candidat (...)
Nu e deloc inexplicabil. Mai citiți.