joi, 4 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Viitură pe Transfăgărășan: zeci de mașini au fost blocate în zona Piscu Negru

    de - | 8 august 2025, 8:03 AM | Naţional

    0

    Zeci de autoturisme au rămas blocate, joi seară, pe DN 7C – Transfăgărășan, în zona Piscu Negru, după ce o viitură a adus pietre, copaci și aluviuni pe carosabil, potrivit Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Argeș.

    „Viitură în zona Piscu Negru, Transfăgărășan. Pietre şi copaci pe carosabil. (…) Acţionează jandarmii din cadrul Detaşamentului Curtea de Argeş”, au transmis reprezentanții IJJ Argeș, citați de Agerpres.

    Conform sursei, nu s-au înregistrat victime, însă aproximativ 30 de autovehicule au rămas blocate în zonă.

    Centrul Infotrafic al Poliției Române a anunțat că circulația a fost oprită pe ambele sensuri, traficul fiind întrerupt din cauza aluviunilor aduse de pe versanți.

    viitura 2

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.