Video: Orașul Buffalo din New York a rămas fără forța de intervenție, după ce întreaga echipă de elită și-a dat demisia în semn de solidaritate cu doi colegi suspendați





Toți cei 57 de polițiști care făceau parte dintr-o echipă specială pentru situații de urgență din Buffalo, statul New York, și-au dat demisia vineri, după ce doi dintre colegii lor au fost suspendați pentru că l-ar fi împins și trânit la pământ pe un protestatar în vârstă de 75 de ani. Este un incident care a avut loc joi și ale cărui imagini au reaprins polemicile și discuțiile despre folosirea excesivă a forței de către poliție.
Bărbatul, care se numește Martin Gugino, a avut o cădere urâtă și este grav rănit. Militant pentru drepturile omului, el participase la un protest pașnic, ca multe altele în SUA, generate de moartea lui George Floyd.
Imaginile cu incidentul înfățișează un șir de polițiști spre care se îndreaptă, pe stradă, acest bărbat alb, înalt și slab. Martin Gugino le spune ceva, iar doi dintre polițiști îl împing. Omul se dezechilibrează, cade pe spate, pe trotuar, și se lovește cu capul de caldarâm. Pare să-și fi pierdut cunoștința sau în orice caz să fie grav rănit, îi curge sânge, dar alți agenți trec nepăsători pe lângă el până să-i fie acordat primul ajutor.
Guvernatorul statului, Andrew Cuomo, a calificat incidentul ca fiind „total nejustificat și absolut dezgustător”.
Demisiile în masă ale polițiștilor – din echipa specială respectivă, dar nu și din poliție – intervin în condițiile în care a fost deschisă o anchetă.
Aproape toți membrii echipei și-au dat demisiile în semn de solidaritate cu cei doi colegi ai lor suspendați. Consideră că a fost o decizie nedreaptă și că ei n-au făcut decât să execute ordinele, relatează CNN. Acum orașul a rămas fără forță de intervenție rapidă și va primi ajutor de la alte unități.
Polițiștii aveau ca misiune să se asigure că sunt respectate restricțiile de circulație în oraș, care intraseră în vigoare după ora locală 20:00.
Sursa: digi24
Comentariile portalului
Dragă Propagandică, Vreau să te informez că eu nu sunt nici candidat, nici doctor în matematici ca să mă las intimidat de un "galerist" ca tine. Asta, ca răspuns (...)
În primul rând, nu am dpus că ar fi analfabeți și mai știu eu cum. Apoi, cred că experiența de viață și, poate, bruma de cultură politică (...)
Manipularea continua, doar că s-a predat ștafeta de la un "jurnalist" la alt "jurnalist". * Prin anii 2018 și 2019, când era Dragnea pericolul numărul unu, mai țineți minte cum (...)