Video | Bloca circulația din Suceava pentru că voia Mc Donald’s. Un tânăr a fost încătușat de polițiști și amendat
Un şofer în vârstă de 21 de ani a fost încătuşat, dus la secţia de poliţie şi amendat cu aproape 6.000 de lei, după ce a refuzat să părăsească coada de maşini de la un restaurant McDonald’s, care bloca circulaţia de pe un bulevard din orașul Suceava.
Incidentul s-a petrecut în 1 ianuarie, seara, notează Hotnews.ro. Coada de maşini ai căror ocupanți aşteptau să comande mâncare s-a extins dincolo de spaţiul desemnat, ocupând prima bandă a bulevardului Ana Ipătescu şi îngreunând circulaţia în zonă.
Un echipaj de poliţie a intervenit pentru a restabili fluxul rutier, însă tânărul şofer, aflat la volanul unui Mercedes cu numere provizorii, a refuzat să părăsească coada, susţinând că vrea să rămână pentru a-şi plasa comanda.
Ca atare, poliţiştii l-au imobilizat şi încătuşat pe șofer, iar apoi l-au dus la secţie, scrie Stiridesuceava.net.
Originar din localitatea Vicovu de Jos, tânărul a primit o amendă de 5.945 de lei pentru mai multe contravenţii, printre care blocarea intersecţiei şi nerespectarea indicaţiilor poliţiştilor, mai scrie Hotnews.ro.
Mai mult, i s-a suspendat permisul auto pentru o perioadă de 30 de zile, ca urmare a „nerespectării semnalelor, indicaţiilor şi dispoziţiilor poliţistului rutier în exercitarea atribuţiilor de serviciu”, notează ebihoreanul
Comentariile portalului
Dorel a făcut practica în Egipt
Caut victoriile! https://www.itftennis.com/en/players/maria-alexandra-mateas/800660429/rou/jt/d/overview/
Primăria Arad pe site-ul oficial, bugetul Aradului pe 2024 se ridică la 1.128.496.000 lei (adică circa 226,7 mil. euro), din care bugetul local propriu-zis se ridică la 990.419.000,40 lei (adică circa 199 mil. euro). (...)