Vai de orașul lor! Am văzut atâtea ilegalități și nici măcar gunoi nu au… Suntem la 30 de ani distanță de ei (Foto)
Am tot auzit, dar de cinci ani nu am mai văzut. Am fost ultima dată în Oradea în 2013, într-un început de februarie în care totul era gri după câteva zile de ploi și puțină zăpadă. Nu mai știam atunci cum să plec de acolo să ajung la căldurica de acasă.
Duminica de 29 aprilie nu o voi uita prea curând. Se făcuse deja ora 12 și nu eram prea hotărât. Cetatea Șiriei am văzut-o anul acesta, chiar pe ploaie și ceață, iar pe vreme bună am mai văzut-o. La Șoimoș doar ce am fost. Am dat o tură de centru și parcă era atac aerian, câțiva oameni care nu cred că au ascultat radioul. Era clar, în Arad nu puteam sta la 32 de grade decât eventual să aleg patul de acasă și să aștept meciurile din Liga 2, Primera sau Serie A, dar parcă nu eram în ziua aceea.
Oradea. Cum ar fi să merg la Oradea, un oraș despre care am tot auzit multe lucruri frumoase dar nu le-am văzut? Mașină, benzină, vignetă, 110 kilometri de drum, o oră și jumătate de condus și, într-adevăr, parcă am intrat într-o altă țară. Drept este și faptul că se vorbește aproape la tot pasul limba maghiară, dar peste tot sunt drapelurile României, iar românii chiar sunt la ei acasă acolo. Am parcat pe strada Traian Moșoiu și am luat centrul la pas, dotat cu aparat foto, cu telefon ca să postez repede poze și parcă mult prea gros îmbrăcat pentru un oraș atât de cald la propriu și la figurat.
Clădirile istorice sunt în marea lor majoritate renovate. Cum se poate întâmpla acest lucru la 110 kilometri distanță de orașul meu în care în curând ajung să mă plimb pe șosea, pe centru, pentru a nu risca să-mi cadă tencuială, vreo țiglă sau știu eu ce ornament în cap? Care nu sunt renovate, sunt în curs de renovare. Am intrat într-un palat cu galerii și am aflat că este numit Palatul Vulturul Negru. Curat, renovat, plin de cafenele și locuri în care poți servi ceva de-ale gurii. A fost prima impresie, una care contează cel puțin la fel de mult ca și ultima.
Lume pe stradă? Buluc. Peste tot erau oameni, mulți oameni, iar terasele erau pline ochi că greu am găsit o masă unde să pot bea liniștit o apă plată și o cafea. Asta în timp ce la Arad lumea a fugit din oraș. Da, la Oradea ai ce face. Se pregătea un concert al unei formații din Ungaria care tocmai atunci era la faza ultimelor repetiții de sunet, sute de oameni bine dispuși treceau pe lângă mine, fiecare în treaba lor, nu am văzut niciunul care să își arunce chiștocul pe jos, sau șervețelul cu care tocmai și-a șters degetele de delicioasele înghețate. Pietonalul lor parcă este mai mare decât centrul nostru, asta pentru că ei și-au reglat problemele de trafic. Noi ce avem? O pasarelă peste Mureș pe care, după ce o treci te așteaptă o taxă de 20 de lei la bazinele de la ștrand. Lor nu le trebuie pasarelă pentru că ei au poduri vechi dar foarte frumoase după restaurare și mai au ceva ce noi nu avem: pasaje. Noi le vedem, dar nu sunt… Fata morgana.
Și am ajuns la Turnul Primăriei. Da, ei au și turn. Contra a 5 lei poți să urci cele 257 de scări și după ce termini cu gâfâitul poți să îți faci niște „selfie” de deasupra orașului iar panorama este superbă. Apoi mai stai acolo și de groază că trebuie să le cobori pe cele 257 de scări din turn, altfel un veritabil muzeu dar și expoziție de artă. Crișul Repede are o mică cascadă chiar cum treci din Piața Unirii spre teatru, una care îi dă un efect frumos și care atrage o grămadă de localnici sau turiști. Nu numai pentru poze ci și pentru că îți dă o oarecare liniște.
Am folosit un termen cam sofisticat: turiști. Da, Oradea are turiști. M-am întâlnit ieri la Oradea cu arădeni, cu persoane din Cluj și din București, dar am văzut și autocare cu nemți, cu italieni sau chiar evrei. Am auzit, fără să vreau, și câteva discuții telefonice. Nu știu ce spuneau cei de la celălalt capăt al – impropriu spus – firului, dar cei de lângă mine parcă erau la unison: „este un oraș superb”. Și știți ce m-a impresionat foarte mult: faptul că orice orădean, orice bihorean, știa să te îndrume când îi întrebai ce este de vizitat.Iar lista este destul de lungă. Cetatea Oradiei era închisă, dar nu au intrat zilele în sac și urmează să o vizitez. A noastră are armata în ea, dacă tot vorbeam de atac aerian… Și am văzut și arădeni care s-au mutat acolo din motive, bineînțeles, profesionale.
Nu am străbătut prea mult din Oradea, dar prin locurile în care am fost nu m-am plictisit deși este un oraș din România. Ei chiar au înțeles mesajul de la prezidențialele din 2014, atunci când toți românii votanți de Iohannis strigau sau postau pe rețelele de socializare: „vreau o țară ca afară!”
Vai, dar câte ilegalități mi-a fost dat să văd ieri la Oradea. Am văzut copii jucându-se cu paletele pe spațiul verde, pe iarba semănată și întreținută de angajații Primăriei. Și nimeni nu le-a dat amendă. Poate au fost cei de la poliția locală în ziua de odihnă. Mă gândeam că la mine acasă este tot așa un parc verde, dar sunt două tăblițe destul de mari pe care scrie: „dacă călcați iarba, amendă 200 de lei”. Cât de proști să fie cei de la Oradea să îi lase pe oameni să le calce iarba semănată din bani publici? Iar asta se întâmplă chiar în buricul târgului. Și am văzut și bicicliști care se plimbau agale pe pietonal și, la fel ca și în cazul călcatului ierbii, nimeni nu îi sancționa. Păi nu e crimă? Nu e atentat la siguranța cetățeanului? Ah, și am mai văzut ceva… Ei nu au nici Imperio și nici măcar Armonia ci circulă cu tramvaie vechi, Tatra, recondiționate. Vai de orașul lor…
Palatele sunt o splendoare ziua, dar noaptea sunt o adevărată feerie. Și cum zicea Eminescu: „peste-a nopții feerie se ridică mândra lună”. O lună plină lumina Oradea și așa luminată. Toate clădirile sunt iluminate arhitectural cu foarte mult bun gust, iar fântânile arteziene dau și ele valoare locului. Copiii zburdă seara peste tot plini de viață, iar părinții au mereu zâmbetul pe buze bucuroși de bucuria celor mici. Oradea noaptea este superbă, cel puțin în centru, dar plecând spre casă luminile nu lipsesc nici din cartiere.
Au și nimfe. Pardon, nu nimfe, deși am văzut puzderie de fete și femei frumoase și foarte frumoase. Au Nymphaea Aquapark. La ei în oraș, nu îl pun pe cel de la zece kilometri distanță, de la Băile Felix… Noi avem același ștrand, care era mai frumos și mai populat acum 30, 20 sau 15 ani în urmă. Dar acum, cum am mai scris și mai sus, dai 20 de lei doar ca să îl vezi. Dacă mai și consumi ceva strângi cureaua o săptămână…
Era să uit. Au și avioane și am tot văzut pe cer câte unul din 30 în 30 de minute. Ba veneau, ba plecau… De ce? Pentru că aeroportul lor, Internațional ca și al nostru, chiar funcționează și are curse care ne leagă de lumea occidentală și nu numai.
Și, mare surpriză, nu au gunoaie. Păi ce oraș este acela fără gunoaie? Noi, mai puțin și ne făceam castele din ele, mai câteva zile și creștea altitudinea Aradului la câte mizerii s-au adunat pe străzi. Nu înțeleg de ce orădenii nu au așa ceva și cum pot să stea într-un oraș care nu pute? Am văzut cinci tomberoane așezate unul lângă altul pe o stradă care jumătate din ea este în șantier tocmai pentru a arăta sclipitor poate la toamnă, sau poate la anul, o stradă tangențială cu centrul orașului.
Acum poate că am fost subiectiv, poate că am ales eu duminica de „doi nouă” aprilie, cea înainte de „trei zero aprilie” și minivacanța de 1 mai și tocmai de aceea am văzut atâta lume, atâta curățenie, atâta lumină prin Oradea. Dar tot „doi nouă” aprilie,înainte de „trei zero” și 1 mai a fost și în Arad, un oraș parcă pustiit ieri la orele amiezii…
Oradea nu e nici Florența, nu e nici Nisa sau măcar Bruges ori Graz. Nu e nici Szeged sau Debrecen, ca să fac referință la orașele din Ungaria mai apropiate nouă. Dar este un oraș care arată ca în Occident, un oraș care ne arată că dacă se vrea se și poate, un oraș ai căror localnici veneau acum 20 de ani să se distreze la Arad, iar acum este la 30 de ani distanță de Aradul nostru, în favoarea Oradiei, evident.
Iar ca ultimă impresie, am fost aproape dat pe spate. Două pirande mâncau semințe lângă Biserica cu Lună, cea de la intersecția Pieței Unirii cu strada Traian Moșoiu. Își povesteau ele oareșce, dar li s-a făcut de ducă. La nici cinci metri distanță era un coș de gunoi. Credeam că nu este real, dar s-au dus la tomberon și au aruncat punga și cojile. Pe jos era lună-bec, chiar lângă Biserica cu Lună plină de becuri… Și oamenii contează, nu doar cei care îi conduc.
PS: Am găsit și un fan al echipei UTA. Este taximetrist, dar vezi galeria foto și dacă îți place scrie-ne 🙂
Comentariile portalului
Nimic nou sub soare, mă enervează că avem tradiţie în ineficientă prin modul de selecţie a candidaților. Toţi cei care au susţin agitaţia din ( (...)
Ca la noi la nimeni . Furturi pe fata . Minciuni . Ne iau banii si pe urma ne dau peste nas cu ei .
Cum adică atenționează??????? Pe bune!!!!!!!!!