UVVG respinge acuzațiile postului Rai 3 despre „presupuse practici negative în universitățile din România”





Universitatea de Vest „Vasile Goldiș” din Arad respinge cu tărie acuzațiile aduse de postul de televiziune Rai 3 în cadrul reportajului difuzat „Farwest Chirurgia Estetica: Cliniche Clandestine e Lauree All’Estero” difuzat în data de 21.02.2025, transmite universitatea într-un comunicat.
„În reportaj, se discută despre presupuse practici negative desfășurate în centre universitare din România, care au ca subiect cetățeni italieni care urmează studii de rezidențiat. Din păcate, concomitent cu comentariul referitor la studiile de rezidențiat, în material sunt prezentate imagini din cadrul Universității noastre, deși instituția nu are nicio legătură cu practicile negative precizate. Această juxtapunere creează o confuzie nejustificată și poate induce în eroare publicul, afectând reputația și credibilitatea Universității.
Universitatea Vasile Goldiș din Arad nu a fost contactată de nici un reprezentant al postului de televiziune Rai 3 pentru o informare corectă, conform deontologiei profesionale. Cu atât mai mult, toate imaginile înregistrate pe proprietatea Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad au fost filmate fără acordul nostru, încălcându-se astfel prevederile legislației în vigoare.
Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad are un Departament de Pregătire în Rezidențiat acreditat. Specialitatea de Chirurgie Plastică – Microbiologie Reconstructivă dispune doar din anul 2025 de un cadru didactic acreditat ca și coordonator, primele înscrieri în program urmând a fi înregistrate la viitoarea sesiune de admitere în rezidențiat, organizată la nivel național în luna noiembrie a.c. de către Ministerul Sănătății.
În acest context, în cursul zilei de ieri, ne-am adresat postului de televiziune Rai 3, solicitând clarificarea situației folosind practicile firești prevăzute de deontologia profesională.
Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad urmărește asigurarea unui act educațional de calitate, în temeiul legislației în vigoare și dezaprobă orice practici care contravin acesteia”, transmite UVVG într-un comunicat.
Comentariile portalului
Înțeleg nevoia de schimbare, dar nu cu orice preț. Cu ce să schimbi? Cu niste grobieni violenți verbal și fizic, măcinați de idei conspirationiste? Uitati-va la (...)
@Ana, stai puțin . Și până stai învață lista cu denumiri🤣 Constructorul CSS Arad 1988-1992 Constar „U” Arad 1992-1993 Baschet Club Arad 1993-1995 BC ICIM Arad 1995-2006 Baschet ICIM (...)
Pai stai putin. Peste tot apare cu FCC UAV! Google, FB, Insta...cum de?