UTA așteaptă răspunsul lui Mamadou Thiam, fostul golgeter al celor de la „U” Cluj





UTA l-a ofertat în această perioadă pe fostul golgeter de la Universitatea Cluj, Mamadou Thiam. Senegalezul a marcat de nouă (9) ori pentru gruparea clujeană în sezonul trecut iar din vară joacă pentru Al Arabi, echipă din prima ligă din Kuwait.
Thiam se pare că nu s-a adaptat vieții din Kuwait și dorește să revină în Europa. UTA este unul dintre cluburile care i-au făcut ofertă și așteaptă acum un răspuns al acestuia.
Fotbalistul senegalez a mai evoluat în cariera sa la Dijon, Clermont, Barnsley, Oostende și Nancy. În sezonul trecut a jucat pentru Universitatea Cluj, acolo unde a fost unul dintre cei mai buni jucători ai grupării care evoluează pe Cluj Arena.
Mircea Rednic, antrenorul echipei arădene, a spus după partida cu Sepsi, câștigată de UTA cu scorul de 2-1, că în această săptămână vor mai ajunge la Arad trei jucători.
Citește și:
Comentariile portalului
Desteapta-te romane !
adevarat comuna botosani prin eftimie construieste cetul de langa satul micalaca ; eftimie are in derulare constructii energetice de 4,5 miliarde ; in arad cine are aceasta suma ; nimeni
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări