UTA, egal cu Dinamo după o repriză de vis pe Național Arena și o a doua în care s-a sufocat
UTA își păstrează invincibilitatea și după meciul de pe Național Arena cu Dinamo. A fost un meci cum am mai văzut în acest sezon, unul în care arădenii au zburdat în prima parte, au marcat și au fost net superiori, dar în partea a doua echipa s-a sufocat, echipa a fost egalată, dominată clar și în final a avut noroc cu cele două cartonașe roșii primite de dinamoviști.
Prima repriză a început cu o posesie mai bună pentru elevii lui Kopic, dar fără ocazii clare. După un prim sfert de oră echilibrat, UTA a devenit tot mai stăpână pe jocul cu mingea dar și pe așezarea în teren care nu le-a mai permis celor de la Dinamo să fie periculoși în atac.
Acțiunile lui Padula și Abdallah au prevestit golul, unul în care ambii jucători au participat. Minutul 33 a adus deschiderea scorului: Padula a recuperat în zona careului propriu, a pasat pentru Tzionis, acesta, foarte calm a pasat cu exteriosul pentru Alin Roman, a urmat pasa filtrantă spre Hakim Abdallah și malgașul a finalizat din 14 metri, cu un șut pe lângă Epassy, 0-1.
Finalul reprizei a fost incandescent. Dinamo a ratat o ocazie mare prin Musi (45+1), după o greșeală și apoi o intervenție de excepție a lui Iliev, iar UTA putea să își dubleze avantajul prin Costache (45+2), însă ambele tentative au fost blocate de portari. La pauză, UTA era din nou pe primul loc provizoriu în SuperLigă.
Repriza a doua a început cu două schimbări la Dinamo. Zeliko Kopic a mutat foarte bine cu arădeanul Cristi Mihai și Karamoko. Jocul s-a schimbat radical, iar comentatorii parcă spuneau tot la 30 de secunde numele lui Mihai, iar Karamoko a fost un real pericol în zona careului lui Iliev. Mihai chiar a fost aproape de egalare, dar Iliev a respins cu dificultate șutul său din unghi. Apoi a intrat și Milanov și Dinamo parcă s-a încărcat la pauză precum un telefon care nu avea deloc baterie… Mutările au dat roade rapid și în minutul 58, Cîrjan a pătruns pe stânga și i-a oferit lui Karamoko o minge ideală în careu, finalizată cu latul pe lângă Iliev pentru 1-1.
Cei de la Dinamo au simțit că UTA nu mai avea deloc energie și a urcat liniile. Mihai, Milanov sau Gnahore reușeau tot mai multe recuperări la 30 de metri de poarta arădeană, iar Armstrong, Cîrjan și Karamoko erau tot mai amenințători. De altfel, Cîrjan a avut o ocazie mare după un călcâi de la Karamoko, dar a fost blocat de Poulolo, iar Karamoko l-a întins pe Iliev cu un șut din careu.
UTA a avut noroc în finalul partidei pentru că, poate din prea multă dorință, Milanov și Cristi Mihai și-au pierdut busola și ambii au văzut al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. Milanov a fost eliminat în minutul 83, dar chiar și în zece oameni tot Dinamo a fost mai periculoasă, dar după eliminarea lui Mihai jocul a curs spre rezultatul de egalitate pentru că cei de la UTA nu au mai avut suflul necesar și limpezimea necesară pentru a forța victoria.
UTA nu a reușit să profite de avantajul numeric și în minutele de prelungiri și-a creat o singură șansă de gol, dar lovitura de cap a lui Abdallah a fost prinsă de Epassy.
Finalul a consemnat un 1-1 echitabil după aspectul general al jocului, însă după cum s-a jucat în prima parte toți suporterii ei se așteptau chiar la o victorie. Este un punct care o aduce pe echipa antrenată de Adrian Mihalcea pe locul 2 în Superliga, cel puțin până la meciurile celor de la Rapid și Farul.
Dinamo București – UTA Arad 1-1 (0-1)
Karamoko (58) / Abdallah (33)
Cartonașe roșii: Milanov (83), C. Mihai (90) – ambele pentru cumul de cartonașe galbene
Dinamo: Epassy – Ikoko, Boateng, Stoinov, Opruț (58 Milanov) – Cr. Kyriakou (46 Cristi Mihai), Gnahore, C. Cîrjan – Armstrong (90+4 Pașcalău), A. Pop (46 Karamokou), Musi (79 Caragea).
Rezerve: Al. Roșca – Licaciu, B. Pașcalău, Karamoko, Tabuncic, Milanov, Cr. Mihai, Caragea, Soro, Bărbulescu.
Antrenor: Zeljko Kopic
UTA: Iliev – Țuțu, Poulolo, Benga, Padula – Ov. Popescu (77 Hrezdac), Van Durmen – Costache (77 Zsori), Al. Roman (90 Luca Mihai), Tzionis (83 Alomerovic) – Abdallah.
Rezerve: Gorcea – Fl. Iacob, Alomerovic, Pospelov, Hodoșan, Vlăsceanu, Hrezdac, L. Mihai, Zsori.
Antrenor: Adrian Mihalcea
Arbitri: Sebastian Colțescu (București) – Adrian Popescu și Cristian Daniel Ilinca (ambii din Craiova). Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești).
Camera VAR: Viorel Cojocaru (Galați), Marius Badea (Râmnicu Vâlcea).
Observator FRF: Dan Victor Berbecaru (Râmnicu Vâlcea).
Delegat LPF: Mircea Călin (București).
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)