joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UTA, echipa care ne bagă în groapă, toarnă pământul pe noi și apoi ne scoate când să înfigă crucea… Ne-am trezit: Iași – UTA 1-2

    de Lucian Dănilă | 27 ianuarie 2021, 8:10 PM | Sport | Topic special

    1

    Am început să scriu această cronică prin minutul 85. Eram frustrat pentru că aveam încă în minte jocul cu FC Argeș, pierdut în acele cinci minute din final, și vedeam cum pierde la Iași pentru că timp de zece minute nu a existat pe teren…

    Au fost acele zece minute în care Iașiul putea marca în secunda 12, dar ceea ce nu a reușit atunci a reparat în minutul 9 prin Flores, după o minge foarte ușor pierdută de Vorobjovas la centrul terenului, urmată de o pasă filtrantă la care Erico și Ilie au fost foarte prost poziționați. În minutul 85 al meciului de astăzi scriam că de acum încep grijile, că după ce te bate Argeșul și Iașiul este clar că va trebui să transpiri din greu pentru a evita retrogradarea.

    Ceea ce a urmat știm, dar e greu de transpus în cuvinte. Am văzut 80 de minute de dominare totală a arădenilor, echipa lui Pancu mulțumindu-se să țină de fragilul avantaj. Am văzut un Roger Junior care este cu o clasă peste toți fotbaliștii din lotul echipei UTA, un brazilian care driblează, care șutează, care centrează, care dă cu capul, care faultează, care face tot ceea ce trebuie să faci într-un fotbal de performanță. L-am văzut pe Denis Rusu care a avut curajul să ceară mingea în permanență și chiar să fie aproape de gol cu un șut copiat parcă de la Del Piero. Pe Roger și pe Denis îi trec la plusuri, dar au fost multe alte aspecte care nu mi-au plăcut. Iar ceea ce nu mi-a plăcut este chiar acea problemă de care ne plângem de la startul campionatului, lipsa de viteză pe tranziție pozitivă. Miculescu s-a zbătut mult, și-a creat și o ocazie și a creat-o pe cea în care Neluț Roșu a ratat incredibil din fața porții, cu jumătate de poartă goală în față, asta după ce arbitrul nu a vrut să vadă penalty-ul clar la Antal. Astăzi nu mi-a plăcut nici Modestas Vorobjovas care a fost depășit de sarcinile pe care le avea în mijlocul terenului, el fiind și schimbat la pauză, probabil mai mult din cauza cartonașului galben pe care l-a încasat. Nu mi-a plăcut nici lipsa de luciditate din fața porții: UTA a avut șase, șapte ocazii uriașe, plus alte situații, dar timp de 80 de minute nu a reușit să marcheze. Probabil de aceea era gruparea arădeană pe ultimul loc în ierarhia golurilor marcate. Acum este egală cu Iașiul și a depășit pe Chindia (n.r. culmea, o echipă pe loc de play-off).

    Eram frustrat în minutul 85 al meciului de astăzi că UTA pierdea două meciuri pe care le-a controlat în proporție de 90 la sută. Eram frustrat pentru că Iașiul a fost la câteva minute să câștige deși au avut nu mai puțin de opt absenți!

    Astăzi m-au enervat și schimbările făcute de Gyuszi Balint. M-a enervat faptul că mi s-a părut că prea târziu au fost trimiși în teren Cipri Rus și Buhăcianu în condițiile în care Poli Iași nu a mai trecut jumătatea terenului de prin minutul 20. M-a enervat faptul că în ultimele minute a fost înlocuit Albu cu Isac, asta în condițiile în care nu mai aveam ce apăra și Florin Ilie era spectator din teren la ceea ce fac prin careul celor de la Iași colegii lui. L-aș fi schimbat pe Ilie… Da, eram nervos, eram frustrat, dar acum nu mai contează…

    M-am uitat mut la minutele de prelungiri și nu îmi venea să cred ceea ce văd. Când arbitrul de rezervă a arătat patru minute de prelungiri nu mai aveam speranțe. Am ratat prea mult până atunci ca să mă pot gândi că norocul ne va surâde. Dar a venit minutul 92 și centrarea lui Roger urmată de planarea lui Erico pentru 1-1. Sincer, chiar și la 1-1 eram frustrat pentru că Poli Iași chiar trebuia bătută. Asta și pentru că nu pot uita meciul din tur, când ne-au întors de la 1-0 și 2-1.

    Dar a venit minutul 94 și tot Roger a ieșit la rampă cu o lovitură de cap scoasă din nou de Brănescu. De data aceasta, însă, acolo a fost Cipri Rus, „căpitanul” șutând cu sete și marcând golul victoriei, de data aceasta un gol care chiar contează enorm după ce tot el a marcat în tur un gol care nu a mai contat decât la statistici…

    UTA a câștigat la Iași prin două goluri marcate în prelungiri, așa cum în urmă cu 22 de ani Manchester United câștiga Champions League în fața lui Bayern, dar tot așa cum FC Argeș ne-a învins sâmbătă la Arad.

    Chiar nu știu ce să scriu despre această victorie, chiar nu știu la ce să mă mai aștept pe viitor, dar ceea ce simt este că UTA este echipa care ne bagă în groapă, toarnă pământul pe noi și apoi ne scoate când să înfigă crucea… E greu să fii fanul Bătrânei Doamne, dar e frumos.

    Voi mai scrie despre acest meci, dar am nevoie de o pauză…

    Poli Iași – UTA 1-2 (1-0)

    Poli Iaşi: Brănescu – Cană, Popa, Baxevanos,  Buşu – Flores (55 Vanzo), Mihalache, Passaglia  – Onea, Duranovic (87 Zajmovic), Mensah (46 Popadiuc).

    Pe bancă: Brînză – Zaharia, Popadiuc, Vanzo, Cabral, Zajmovic, Moisa, Gaitan.

    Antrenor: Daniel Pancu.

    UTA: Iacob – Tomozei, Fl. Ilie, Erico, Bustea  – Miculescu (72 Buhăcianu), Albu, Modestas Vorobjovas (46 Neluț Roșu), Denis Rusu – Roger, Liviu Antal (72 Cipri Rus).

    Pe bancă: Balauru – Melinte, Isac, Oroian, Neluț Roşu, Tescan, Cipri Rus, Buhăcianu.

    Antrenor: Gyuszi Balint.

    Arbitri: Andrei Antonie  – Mihai Artene,  Vlad Bârleanu.

    Rezervă: Marian Barbu.

    Observatori: Marian Ivan, Irina Mîrț.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. E greu sa fii fan UTA, e frumos, dar sa nu uitam ca suntem undeva la mijloc in liga 1, ceea ce acum cativa ani era doar un vis frumos, un vis unde poate nici nu indrazneam sa credem cu adevarat ca s-ar putea intampla. Avem multe de reparat, multe suruburi de strans, dar daca reusim evitarea retrogradarii… e bine. Poate Roger ne arata mult si pe mai departe, poate Antal ajunge la nivelul sperantelor pe care i le punem in carca, poate Cipri prinde mai mult curaj, poate Denis invata din propriile erori, poate Vorobjovas nu se lasa dezamagit de 1 joc mai slab cata vreme a avut evolutii bune si ft bune pana acum, poate invata si Balint cum sa faca schimbarile (ajutat de un potential director tehnic care sa il sfatuiasca acolo unde e nevoie?), poate… poate… E clar ca echipa are de invatat asa cum avem si noi de suferit ca nu putem inaugura stadionul cu public. Ca poate la unele meciuri de acasa ajutam si noi, astia din tribune. UTA este totusi pe locul 3 in campionat la rezultatele meciurilor din deplasare, din pacate pe ultimul loc raportat la cele de acasa…

      +1 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Arthur

    6 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.