luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    UTA are șase absenți la partida de luni cu Sepsi! Revin Iliev și Benga și va intra Tzionis

    de Lucian Dănilă | 22 februarie 2025, 8:44 PM | Recomandările editorilor | Sport

    0

    Nu mai puțin de șase absenți are UTA pentru partida cu Sepsi, meci care se va disputa luni de la ora 17:00. Sunt însă și vești bune legate de portarul Dejan Iliev și de Alex Benga, cel mai vechi fotbalist din lotul Bătrânei Doamne. Ambii revin în lot, urmând ca Rednic să-l folosească, cel mai probabil, și pe cipriotul Marinos Tzionis.

    Benga revine exact așa cum era anunțat încă de prin decembrie, „la finele lunii februarie”. El lipsește de aproape patru luni, perioadă în care a și fost supus unei intervenții chirurgicale în Spania. Este bine venită revenirea sa în contextul în care singuri fundași centrali disponibili erau tot Conte și Poulolo, Khadim Rassoul fiind absent din cauza unor probleme legate de viza de ședere în România.

    Este interesant de văzut dacă Rednic îl va titulariza pe portarul Dejan Iliev. Andrei Gorcea vine după un meci în care teoretic nu a încasat niciun gol, dar a greșit destul de grav la prima reușită anulată a lui Grozav în meciul cu Petrolul.

    Fiindcă am spus deja că lipsește Khadim Rassoul, să mai spunem că pe lângă el vor mai lipsit de la acest joc argentinianul Vuletich, belgianul Van Durmen, Damian Dussaut, nou-venitul Paul Mpoku și Effiong Nsungusi.

    hrezdac

    „Khadim e plecat după viză, mi-aș dori să ajungă mâine, dar nu cred. Trebuia să aibă o ieșire, dar am reușit să rezolvăm acolo. Cred că luni o să aibă viza. N-a luat-o ieri, avem șanse ca luni să-și ia viza și să vină la Arad. Deci n-o să fie nici pe bancă și trei zile nici la antrenament. Asta se întâmplă cu jucătorii non EU și pe viitor o să trebuiască să fim mai atenți, că tot așa am făcut și în vară, ne-am blocat la Khadiri două luni, la Mabea și lucrurile n-au mers cum trebuie“, spune Mircea Rednic.

    „Intră Iliev în lot. În poartă o să văd care e situația după antrenamentul oficial de mâine, pe care o să-l facem pe terenul mare. Revine și Benga, dacă l-aș fi avut la Ploiești ar fi intrat el și ar fi făcut-o mai bine decât Khadim. Acum nu-l vom avea pe Khadim, care a plecat după viză. Damian Dussaut are ruptură după meciul cu Petrolul. Vuletich încă simte durere, nu a ieșit la alergări afară, iar Van Durmen se va antrena de luni normal cu echipa”, a continuat Rednic.

    „Marinos e în lot, eu cred că e pregătit, nu 100%, dar mă pot baza minimum 45 de minute. Nu mai are probleme medicale, a avut acum o lună. L-am protejat și noi în primele zile, dar de trei zile s-a antrenat normal și n-a avut nicio durere”, spune antrenorul echipei UTA despre internaționalul cipriot.

    „Paul-José M’Poku se antrenează, are carte verde, are tot, dar încă nu e decât la 60%. A venit și cu preparatorul lui, deci a stat o săptămână aici, a lucrat intens. De săptămâna viitoare va intra, va intra în lot pentru deplasarea de la Buzău”, a încheiat tehnicianul Bătrânei Doamne.

    Meciul UTA – Sepsi se joacă luni de la ora 17:00 pe arena „Francisc Neuman” din Arad.

    Citește și:

    Cristian Chivu, debut perfect pe banca Parmei! Dennis Man, „assist” pentru reușita lui Sohm

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.