USR Sântana: „PNL Sântana a preferat să încalce legea și să adopte bugetul orașului printr-o hotărâre care se poate dovedi ilegală”





PNL Sântana a preferat să încalce legea și să adopte bugetul orașului printr-o hotărâre care se poate dovedi ilegală, în loc să colaboreze la vot cu grupul consilierilor USR. Pe primul loc – orgoliul, pe ultimul loc – interesul comunității.
USR Sântana a propus introducerea a 4 amendamente în bugetul local 2023, amendamente pe care le vom prezenta detaliat în zilele care urmează. În 01 februarie, ziua votului, toți consilierii aflați în stare de incompatibilitate ar fi trebuit, conform legii, să se abțină. Într-o astfel de stare s-au aflat 8 din 9 (!!!) consilieri locali ai PNL, dar de la vot s-au abținut doar 4. Au preferat să voteze, la ordinul primarului , consilierii Petric Ana-Maria, Geoldeș Veniamin, Puia Silviu Cătălin și Ardeu Aurel, deși legea este foarte clară: hotărârile adoptate cu votul consilierilor aflați în conflict de interese sau incompatibilitate (cazul d-lui Puia Silviu Cătălin, de exemplu) sunt nule de drept.
Acest lucru înseamnă că PNL expune cu bună știință orașul Sântana riscului de a nu avea buget, doar ca să își păstreze în Consiliul Local destule voturi pentru respingerea amendamentelor grupului USR.
„Nu comentăm rafinamentul de scorbură al calculului politic al PNL Sântana, care preferă să riște tot bugetul decât să accepte proiectele propuse de opoziție. Vom spune doar că grupul consilierilor locali USR va face publice zilele următoare amendamentele depuse, pentru ca sântănenii să judece singuri. Întrucât consilierii locali răspund atât individual, cât și solidar, pentru votul dat în Consiliul Local, sperăm că cei care au votat în stare de incompatibilitate sau conflict de interese au știut ei ce fac… Noi am fost nevoiți să ne abținem, în condițiile date” a declarat Diana Blîndu, lidera grupului consilierilor locali USR Sântana.
Grupul consilierilor locali ai USR Sîntana
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Digi24 nu este o televiziune aservită, ci primul post de știri din România. Despre Realitatea TV se poate spune inversul. Cu alte cuvinte vorbim ca să ne aflăm î (...)
Da, nu e frumos ca un candidat sa nu se prezinte la dezbateri, totusi daca ati fi obiectiv ati face clasamentul adevaruui si atunci scorul ar fi egal ca nici (...)
Bună ziua. Da, potrivit celor mai recente statistici, tot dintr-o zonă sorosistă, literacy rate era de 99% în România, cam pe unde e toată Europa. Alte statistici ne spun că (...)