USR PLUS propune extinderea facilităților oferite agenților economici arădeni





În urma solicitărilor venite din partea unor antreprenori arădeni, propunem administrației locale extindereareducerii impozitului pe clădiri acordate în baza OUG 181/2020. Ne referim la acordarea reducerii cu până la 50% a impozitului și pentru agenții care dețin Certificate pentru situații de urgență, ca urmare a întreruperii parțiale a activității.
În prezent, activitatea multor firme, în special din domeniul HoReCa, este afectată de restricțiile impuse pentru combaterea epidemiei de Covid19. O măsură necesară pentru susținerea acestora este acordarea unor facilități de natură fiscală. Scopul este de a preveni încetarea activității și efectele ei nedorite: pierderea de locuri de muncă și șomaj, neplata unor taxe și impozite, blocaje financiare prin neplata datoriilor la furnizori.
Legislația națională acordă această posibilitate, prin OUG 181/2020. Conform prevederilor de la articolul 15, autoritățile locale au posibilitatea de a acorda o reducere de până la 50% a impozitului anual pe clădiri nerezidențiale folosite pentru activitatea economică, dacă proprietarii sau utilizatorii acestora au fost obligați să își întrerupă total sau parțial activitatea economică.
În prezent, în municipiul Arad, HCLM 476/02.11.2020 prevede acordarea acestei reduceri numai pe perioada stării de urgență și/sau alertă și numai celor care, obligați de lege, și-au întrerupt total activitatea.
În același timp, sunt mulți agenți economici a căror activitate a fost afectată de măsurile pentru combaterea pandemiei, care și-au întrerupt parțial activitatea, dețin Certificatul pentru situații de urgență și pe care o asemenea reducere i-ar sprijini să continue activitatea, să achite datorii către furnizori și stat, să evite pierderea unor locuri de muncă.
Chiar dacă acum vom avea un minus la bugetul local, vom evita probleme mai mari în viitor. Totodată, sunt mari șanse ca aceste pierderi să poată fi decontate ulterior din fondurile de asistență financiară oferite de UE.Considerând că toți agenții economici arădeni care întâmpină probleme merită sprijin, propunem Consiliului Local amendarea hotărârii 476, pentru a extinde facilitățile prevăzute de articolul 15 din OUG 181/2020.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Desteapta-te romane !
adevarat comuna botosani prin eftimie construieste cetul de langa satul micalaca ; eftimie are in derulare constructii energetice de 4,5 miliarde ; in arad cine are aceasta suma ; nimeni
In sfârșit sa rezolvat aceasta anomalie. Toate primatele, cu mic cu mare pocneau de bucurie de revelion. Un lucru normal. Felicitări