USR Arad: „CET Hidrocarburi nu mai are nevoie de încă 2 administratori!” (P)





Consilierii locali ai grupării USR transmit următoarele:
„CET Hidrocarburi nu are nevoie de încă 2 administratori, pe lângă cei 5 deja existenți, ci de eliminarea urgentă a riscului de dizolvare. USR Arad se opune creșterii numărului de administratori și cere remedierea de urgență a situației juridice a centralei de termoficare.
CET Hidrocarburi S.A este condusă de 5 administratori care, în 2022, s-au întrunit în 17 ședințe, adică o dată pe lună, în cazuri excepționale de 2 ori. Fiecare administrator este plătit cu cca. 4.200 de lei / persoană brut pe lună.
Având ca unic acționar Consiliul Local al Municipiului Arad, CET Hidrocarburi este furnizorul orașului de căldură și apă caldă în sistem centralizat. Desființarea CET Hidrocarburi înaintea punerii în funcțiune a noului CET finanțat prin PNRR ar fi un dezastru, pentru că va lăsa fără căldură o bună parte dintre arădeni.
Grație “profesionalismului” administrației arădene, acest dezastru poate apărea oricând.
Legea 31/1990 a societăților comerciale prevede, la art. 10 alin. (3), că “numărul acționarilor în societatea pe acțiuni nu poate fi mai mic de 2”. Cu toate acestea, CET Hidrocarburi este o societate pe acțiuni care are ca unic acționar Consiliul Local Municipal Arad. Consecința acestei încălcări a legii este că “orice persoană interesată poate solicita instanței dizolvarea societății”, dizolvare care va avea consecințele dezastroase explicate mai sus.
Orice administrație responsabilă și competentă ar lua măsuri pentru remedierea de urgență a acestei situații juridice. Cooptarea unui al doilea acționar în CET Hidrocarburi, prin tranzacționarea acțiunilor deja existente sau prin majorarea capitalului social, este imperios necesară pentru eliminarea riscului de dizolvare, similar situației de la “operatorul regional” Recons.
Răspunsul Primăriei Arad la acest risc major este regăsit pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local de astăzi: CET Hidrocarburi mai are nevoie de încă 2 administratori, pe lângă cei 5 deja existenți. 7 în total.
Consilierii USR Arad au votat împotrivă. Interesele arădenilor sunt înaintea celor de partid. Iar arădenii nu au nevoie de 7 în loc de 5 administratori la CET Hidrocarburi, ci de rezolvarea situației care-i poate lăsa fără căldură. Consecințele acesteia vor fi plătite din buzunarul nostru, nu din cel al conducătorilor orașului”.
Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.
Comentariile portalului
Vă răspundem noi, redacția Special Arad, în locul profesorului care semnează articolul. Nu am primit o imagine, ea a fost aleasă de noi și, așa cum este (...)
Stimate domnule profesor, Am citit cu interes articolul dumneavoastră intitulat „Primim spre publicare: Doar un vis”, în care abordați provocările actuale din educație, evidențiind lipsa de (...)
Trist dar adevarat