Știri Arad. S-a întâmplat azi noapte în parcarea Spitalului Județean din Arad. Totul decurgea liniștit și majoritatea arădenilor băteau cinciul cu moș Ene care vine pe la gene. Ne aștepta o noapte de somn pentru a ne pregăti de o nouă zi de lucru. Microbiștii aveau un motiv în plus: naționala a încheiat la egalitate un meci împotriva selecționatei din Congo, o echipă la care cei mai buni jucători nu s-au prezentat pentru că nu au dorit să răspundă apelului telefonic al selecționerului lor…

Cam atât cu introducerea. Ceasul arăta că mai sunt câteva minute până la ora 23. Era liniște și la Spitalul Județean din Arad. Pacienții dormeau în saloane, iar activitate mai vedeai doar la secțiile de urgențe.  Prin curte veneau și plecau salvări de la SMURD sau serviciul de ambulanță.

Afară, în parcarea de vizavi de Serviciul de Ambulanță, o mamă împreună cu fiica ei în vârstă de 6 ani însoțeau o persoană care se plângea de dureri și dorea să fie consultată de un medic. A fost ceasul rău… Sau putea fi…

„Am însoțit pe cineva la spital și mi-am lăsat mașina în parcare. S-a făcut frig și am dorit să iau hăinuțele din mașină. Ne îndreptam spre mașină pe trotuar, pentru că fiica mea așa a fost învățată să circule, pe trotuar. Ea era cu un metru, poate doi, în fața mea, trotuarul fiind foarte îngust”, spune femeia.

Neprevăzutul… În acea liniște s-a auzit un URLET. Era mama copilei de șase ani. Micuța dispăruse. A înghițit-o pământul. Paznicii spitalului și paramedicii de pe una dintre mașinile ambulanței care era în curte au auzit strigătul mamei și au fugit într-acolo.

Fetița a căzut într-o gură de canal al cărei capac fusese furat de oamenii disperați să facă un ban de la patronii de fier vechi. Efectul putea fi tragic… „Era întuneric. Distanța dintre mașini și gardul de sârmă era foarte mică. Fiica mea nu a văzut groapa. Nici eu nu am văzut-o. Am văzut doar că ea dispare, s-a auzit un sunet de sticle sparte și apoi nimic. Tăcere. Am înghețat instantaneu. Am urlat cât am putut și foarte repede m-am pus pe burtă și am băgat mâna în canal. Nu se mai auzea nimic, fiica mea parcă a muțit. După ce am dat de câteva ori din mână am simțit degetuțele ei. M-am aplecat și mai tare, am prins-o de încheietură și am tras-o afară. Nu știam ce scot, nu știam în ce stare este fiica mea. Eram disperată… Imediat după ce am reușit să o scot au ajuns și paramedicii și paznicii. Au fost foarte săritori, chiar nu pot să spun nimic și le și mulțumesc”, relatează femeia.

FOTO: După accidentul fetiței, groapa a fost acoperită cu frunze și o scândură

Imediat, fetița a fost dusă la secția urgențe pentru copii și investigată. I-a fost montat un guler cervical. Plângea și ea, dar mai ales mama. Au trecut mai bine de două ore și fetița era plimbată dintr-un salon într-altul. Nimeni nu putea risca să o lase acasă până nu i se făceau toate radiografiile necesare. La ora 1:45, o doamnă doctor a dat vestea bună: „din punctul nostru de vedere fiica dumneavoastră este bine”, i-a spus mamei.

A avut noroc, dar urmează alte zile dificile. „Nu cred că am să pot dormi câteva zile. Revăd acea imagine cum cade în canal. Ea nici nu mai vrea să se plimbe, vrea doar în brațe. Cu siguranță trebuie să merg și la psiholog”, a încheiat mama, în timp ce fetița spunea precum un om mare: „mami, ce noroc am avut că au fost acele frunze… Au fost mai moi și nu m-am lovit atât de tare”.

Astăzi urma ca mama să facă plângere la poliție, un echipaj fiind prezent și azi noapte la spital pentru a culege date privitoare la acest accident. Groapa a fost acoperită de paznicii spitalului cu frunze și o scândură mare. Improvizații, așa cum ne-am obișnuit.

Azi noapte a fost o poveste cu un final fericit, happy-ending, dar astăzi, mâine, peste câteva zile, tu, el, ea, un copil, un bătrân, oricine, poate să sfârșească stupid în asemenea circumstanțe.

Din păcate, Aradul, dar nu numai Aradul, a devenit un oraș în care copiii, sau noi cei mari, putem muri plimbându-ne pe alei. Dacă moartea nu vine de sus, câzându-ne în cap cărămizi sau țigle de pe clădirile aflate într-o fază avansată de degradare, atunci moartea poate veni de jos fiind înghițiți de gurile de canal ale căror capace sunt furate de oameni săraci care prin astfel de infracțiuni își asigură singura sursă de venit.

Dar noi trăim bine…  

PS: Este o poveste care nu necesită nume. Este o poveste reală, petrecută acum aproximativ zece ore la spitalul din Arad. Este o poveste care oricând se poate repeta. Cu alte nume și de atâtea ori fără niciun vinovat. Cineva ne promitea în urmă cu mai bine de un deceniu: ordine în oraș. Din păcate este haos…