Daniel Hodiș – în arest pentru tentativă de omor. Valentin Costea – asistat de aparate, cu șanse minime de supraviețuire…





Știri Arad. Cunoscutul mecanic arădean Valentin Costea, specializat în tuning de mașini și posesor al unui atelier în zona UTA – KID tuning and performance – a fost găsit acum puțin timp de către un cunoscut, plin de sânge, în chiar sediul firmei sale. Acesta a sunat la 112, iar un echipaj SMURD s-a deplasat la fața locului pentru a prelua cazul din punct de vedere medical. Valentin Costea a fost intubat și se află în stare gravă la UPU a Spitalului Județean Arad. În atelier au fost găsite urme de sânge în mai multe locuri, inclusiv pe clanța ușii, semn al unei agresiuni violente, iar locul este împânzit acum de polițiști și presă.
Din primele cercetări, se pare că Valentin Costea, între altele soțul prezentatoarei TV Diana Mariș – Costea, a fost bătut „tâlhârește”, cu bâte de baseball, aflându-se actualmente în comă.
UPDATE: Agresorul lui „Kidu” a fost prins! Valentin Costea e în stare foarte gravă la Timișoara
Agresorul lui Valentin Costea a fost prins în această seară, organele de anchetă urmărind efectiv telefonul lui „Kidu”, sustras de cel care l-a bătut la plecarea acestuia din atelier. Agresorul este un anume Dani, angajat sau fost angajat al firmei de tuning patronate de Valentin Costea. Respectivul Dani se află în aceste momente la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, unde este audiat de procurori.
Valentin Costea se află în stare foarte gravă la Spitalul Clinic Județean din Timișoara, acolo unde a fost supus unei operații pe creier din cauza hemoragiei interne. Medicii sunt rezervați în ceea ce privește șansele ca acesta să fie recuperat complet. „Kidu” a ajuns la Secția de Urgențe de la Spitalul Clinic Județean din Arad în comă de gradul III / IV.
UPDATE 2: Daniel Hodiș – un „junior” de 26 de ani este autorul agresiunii asupra lui Kidu în atelierul de tuning. Mobilul oficial: jaful! (FOTO)
Polițiștii l-au prins repede pe Hodiș Daniel DOREL, un tânăr de 26 de ani nu prea „dus la biserică”, identifiucându-l – inclusiv pe camere! – în persoana agresorului lui Valentin Costea – KIDU. Motivul „de bază” al infracțiunii pare să fi fost jaful – cel puțin așa au stabilit polițiștii conduși de cms-șef Adrian Șimon, de la Serviciul de Investigații Criminale. Dosarul a ajuns la procurorul criminalist, care astăzi îl va duce la judecător cu propunere de arestare.
UPDATE 3: Daniel Hodiș – un „junior” de 26 de ani este autorul agresiunii asupra lui Kidu. Imagini filmate la reținerea acestuia, noaptea trecută (VIDEO)
Imaginile video sunt realizate nopatea care a trecut, în momentul în care agresorul a fost reținut. Ne cerem scuze pentru calitatea imaginilor, acestea fiind realizate cu un telefon mobil.
UPDATE 4: „Din sărăcie” zice Daniel Hodiș că l-a rupt în bătaie pe Valentin Costea. Surse: agresorul era drogat când a comis tâlhăria
Dorel Daniel Hodiș, agresorul care a comis „trei infracțiuni într-una” – jaf, tâlhărie și vătămare corporală gravă… dacă nu chiar tentativă de omor – asupra lui Valentin Costea și-a recunoscut fapta și în fața ziariștilor care au fost prezenți la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad acum câteva momente, când a fost dus la arestare. „Din sărăcie” a spus individul că a făcut ceea ce a făcut, recunoscând, tot pe camerele de filmat ale oamenilor din presă, că „se droghează ocazional.” Surse din rândul anchetatorilor spun că Daniel Hodiș se droga chiar în momentul reținerii sale și, mai mult, că dependent fiind, motivul oribilei tâlhării din care victima s-ar putea să nu mai scape cu viață a fost lipsa drogurilor.
UPDATE 5: Daniel Hodiș – arestat pentru tentativă de omor. Valentin Costea – asistat de aparate, cu șanse minime de supraviețuire…
Daniel Hodiș a fost luat pe sus de la domiciliul concubinei sale din Rasfârtai (Centrul Vechi), si, așa cum aflasem pe surse, se afla sub influenta drogurilor – fuma „iarbă” când au intrat polițiștii peste el. Politistii Serviciului de Investigatii Criminale au aflat rapid cine este, ce a făcut și ce hram poartă individul (muncitor la negru pentru Vale Costea… între altele), așa încât chiar merită felicitați! „În baza unei informații, am luat urma celui care cumpărase de la agresor telefonul victimei. Cumpărătorul l-a recunoscut pe agresor ca fiind cel care-i vânduse respectivul telefon.”, a declarat comisarul-şef Adrian Şimon, şeful Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Arad.
Magistrații Tribunalului Arad i-au eliberat lui Hodiș Daniel Dorel, la cererea procurorului de caz Corina Corbaciu, un mandat de arestare pe 30 de zile, sub încadrarea tentativă de omor – și este greu de crezut că va mai părăsi pușcăria în următorii 20 de ani…
De cealaltă parte… situația e și mai catastrofală! Conform surselor noastre – care se bazează pe ceea ce au auzit din gura unor cadre medicale de specialitate – Vale Costea are șanse minime de supraviețuire… și, în niciun caz, dacă își va reveni, nu va mai fi KIDU pe care l-a cunoscut o mare parte din „lumea bună” a Aradului.
Să recapitulăm. De la Arad a fost trimis, în comă de gradul III/IV, cu leziuni foarte grave la nivel cerebral (fractură de calotă craniană), confirmate tomografic, şi multiple hematoame intracraniene. Pentru că se impunea craniotomie şi drenaj rapid, iar la Spitalul Județean Arad nu există gardă pe Neurochirurgie, a fost transferat la Timişoara.
„Tânărul cu traumatism cranio-cerebral a fost operat în noaptea de joi spre vineri și este în terapie intensivă, în comă, pe aparat de respiraţie, în stare foarte gravă. E greu de spus ce şanse are… Abia după două-trei zile putem să estimăm ce se va întâmpla cu el. Coma e profundă iar leziunile sunt grave” – a declarat Dan Ilincariu, purtător de cuvânt al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara.
Știre în curs de actualizare.
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)