Accident pe DN79, în zona Zimandcuz. Un bărbat a ajuns la spital
Un grav accident rutier s-a produs în urmă cu puțin timp pe DN79, între Arad și Zimandcuz. Se pare că o persoană este încarcerată. Traficul este complet blocat pe ambele sensuri de circulație.
Potrivit primelor informații de la locul accidentului, se pare că acesta s-a produs în jurul orei 20:00.
La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje de poliție, pompieri și ambulanță.
Momentan nu se cunoaște numărul exact al victimelor, însă martori oculari susțin că cel puțin o persoană este rănită și încarcerată.
UPDATE
Potrivit noilor informații primite din partea reprezentanților ISU Arad, în accidentul rutier care a avut loc în această seară au fost implicate trei autoturisme.
Accidentul rutier s-a produs chiar la ieșirea din municipiul Arad spre localitatea Zimandcuz, în zona Cartierului Verde.
„Intervin pompierii militari din cadrul Detașamentului Arad cu o autospecială de stingere, o autospecială de descarcerare și o ambulanță SMURD Terapie Intensivă Mobilă.
Intervenția este în dinamică” , a precizat Klein Ruxandra, purtătorul de cuvânt al ISU Arad.
Persoana încarcerată este șoferul unei dubițe, care a intrat în coliziune cu un TIR.
Traficul momentan este blocat, în zonă formându-se coloană de mașini.
UPDATE 2
În urma accidentului, a rezultat o victima rămasă încarcerată în autoturism. Este vorba despre un bărbat care a fost extras de către echipajul de descarcerare și preluat de echipajul medical care a început efectuarea manevrelor de resuscitare.
UPDATE 3
Victima a fost transportată la spital, fiind în curs de resuscitare.
Pompierii au intervenit și pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor la locul evenimentului. La ora 21:45, traficul este încă afectat.
(Foto: Andrei Rus)
UPDATE 4
Noi detalii despre accidentul mortal din zona Zimandcuz, relatate de unul dintre șoferi
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)