Sorin Farcaș este bărbatul de la care polițiștii au confiscat peste 3 kg de bijuterii. Acesta le vindea ilegal





Comunicat. Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat ieri, o acțiune cu efective mărite, pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite de comerț cu metale și pietre prețioase. Peste 3,8 kg. de bijuterii din metal galben și pietre prețioase au fost indisponibilizate de polițiști.
În urma activităților desfășurate pe linia prevenirii și combaterii faptelor ilicite de comerț cu metale și pietre prețioase, ofițerii S.I.C.E. au depistat pe raza municipiului Arad un bărbat de 34 de ani, din județ. Potrivit polițiștilor, se pare că este vorba de un anume Sorin Farcaș, prins în timp ce oferea spre comercializare bijuterii din metal de culoare galbenă (lanțuri, inele, verighete, cercei) și pietre, fără a deține autorizație pentru efectuarea operațiunilor acestui tip de comerț.
Asupra celui în cauză a fost depistată cantitatea de 3.884,43 grame bijuterii și pietre și sumele de 23.100 lei și 250 euro.
Din verificările efectuate, s-a constatat că o parte din obiecte (1.377,13 grame) ar fi purtat fără drept însemnele unor mărci înregistrate, fiind susceptibile de a fi contrafăcute.
Întreaga cantitate de bijuterii și pietre prețioase a fost indisponibilizată în vederea confiscării.
Pentru efectuarea de operațiuni de comerț fără drept, bărbatul a fost sancționat contravențional de polițiști cu amenda in valoare de 10.000 de lei iar pentru deținerea in vederea comercializării a obiectelor care purtau însemnele unor mărci înregistrate, celui în cauză i-a fost întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrafacere.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este