Din iunie, părinții din țară vor putea cere statului bani pentru bone. La Arad, momentan nu s-a luat o decizie oficială
Începând cu 31 mai intră în vigoare legea care permite unei categorii de români să ceară bani statului.
Legea 35/2020, care permite părinților să ceară bani pentru bone, publicată în Monitorul Oficial la 1 aprilie, prevede că pot cere ajutor financiar părinții care au copii mai mici de 6 ani, care nu se duc nici la creșă, nici la grădiniță. Se pot încadra persoanele care au în întreținere copii de vârstă preșcolară și au venitul net pe membru de familie de cel mult 3.500 de lei.
Nu pot cere bani părinții care au refuzat un loc la creșă/grădiniță, dacă și-au retras copilul din aceste instituții sau dacă au restanțe la plata impozitelor pe clădire, teren, mașină.
Ajutorul financiar se acordă lunar, potrivit avocatnet.ro, pentru fiecare copil de vârstă preșcolară, în funcție de nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie, după cum urmează:
Dacă veniturile nete pe membru de familie sunt până la 2.100 de lei, vei primi 710 lei.
Dacă veniturile nete pe membru de familie se încadrează între 2.101 – 2.500 lei, vei primi 550 lei.
Dacă veniturile nete pe membru de familie sunt între 2.501 și 3.000 vei primi 390 de lei.
Dacă veniturile nete pe membru de familie se încadrează între 3.001 și 3.500 lei, vei primi un ajutor în valoare de 250 de lei.
Am solicitat informații de la Primăria municipiului Arad pentru a afla dacă măsura va fi adoptată și local, întrucât potrivit legii ajutorul financiar se realizează din bugetul local, iar fiecare Consiliu Local Municipal din țară trebuie să decidă dacă dorește sau nu să adopte o hotărâre locală în acest sens. Vom reveni cu detalii.
Update
Momentan reprezentanții Primăriei Arad nu au informații exacte cu privire la decizia respectivă, ceea ce ne confirmă un singur lucru: chiar dacă și Aradul ar dori să fie în rândul orașelor care vor opta pentru acordarea acestui sprijin, acest lucru nu se va realiza începând cu 1 iunie, întrucât un proiect de hotărâre de acest fel nu se află înscris pe ordinea de zi a ședinței CLM de joi, 28 mai. Potrivit municipalității, instituția care trebuie să anunțe luarea unei decizii este Direcția de Asistență Socială Arad, instituție aflată în subordinea Primăriei Arad. Nu avem încă informații referitoare la acest lucru.
Vom reveni în curând cu poziția oficială legată de acest subiect, îndată ce vom primi un răspuns concret.
Comentariile portalului
Oricum Aradul sa distrus! Nu mai există orașul Arad, există comuna Arad, iar după aceste ,, SPECTACULOASE" , alegeri ...va fi ,, Satul Arad "
„Aradul la intersecțiile deșeurilor” sub sloganul local - cauza „riscului ridicat” de NEREALIZARE!! Principalele constrângeri care împiedică prestarea serviciilor publice sunt legate de calitatea instituțiilor publice! (...)
Pe cât pariem că, dacă subtraversează Piața, o conductă veche a Delgaz Grid (Eon), în nici 2 ani o să spargă pavajul ca s-o repare și-o să PETICEASĂ ca (...)