Accident cu două autoturisme la Domeniul Lupaş
Erată, Update, 26 august, ora 12:15
Ne cerem scuze pentru inexactitatea informațiilor din articolul inițial din 25 august, întrucât mai mulți cititori ne-au indicat că evenimenele nu s-au petrecut în modul în care ni s-a comunicat de către sursele noastre.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Arad a declarat pentru Special Arad că din primele cercetări efectuate la fața locului s-a stabilit că ieri, în jurul orei 15:45, o femeie de 33 de ani din județul Maramureș, în timp ce conducea un autoturism pe DN79, dinspre Arad spre Oradea a efectuat un viraj la stânga fără a se asigura, moment în care a fost acroșată de un autoturism condus de un bărbat de 44 de ani care se afla în depășirea coloanei de autovehicule și se deplasa pe aceeași direcție. Evenimentul rutier s-a soldat cu rănirea ușoară a unei femei de 39 de ani, pasager pe scaunul din dreapta față al autoturismului care se afla în depășire.
Ambii șoferi au fost testați pentru alcoolemie, rezultatul fiind negativ.
Poliția continuă cercetările, în cauză fiind întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
Știre, 25 august, ora 20:45: Sâmbătă după-masă a avut loc un accident violent chiar în dreptul Domeniului Lupaş. Într-una dintre maşini se afla o mireasă care a fost rănită. Cealaltă maşină, care venea dinspre Oradea, era condusă de o femeie însărcinată care este de asemenea rănită şi se află în pericolul de a pierde sarcina.
Momentan nu cunoaştem exact cauza care a dus la producerea accidentului.
Vom reveni cu amanunte.
Comentariile portalului
Ce am citit mă sperie ,in țară asta totul este despre PNL și PSD ,despre hoție. Mai avem vreo șansă noi că cetățenii sau să plecăm că (...)
Am doar o comparație de făcut, cu două personaje, aparent diferite, dar cu o prestație politico-umană, foarte asemănătore: - Ion Iliescu și Călin Bibarț ! . (...)
Și când tranvaiul deraiază sau se întâmplă diferite probleme ,,îmi plătiți voi taxi sa merg acasă , de exemplu eu fac numa schimbul doi și ptr mine (...)