Vineri, 28 iulie, ora 15.00, la sediul SCJUA au fost depuse două dosare de înscriere la concursul organizat de Consiliul de Administraţie al unităţii medicale pentru ocuparea funcţiei de manager: Carmen Lucuţa – actualul manager şi dr. Horea Timiş – împins „vehement” în față de primarul Aradului, Gheorghe Falcă.
După analizarea dosarelor și în ciuda presiunilor s-a constatat că domnul Timiș nu întrunește condițiile (conform Ordinului 1520 din 22 decembrie 2016) pentru a putea participa la prezentarea proiectului de management, mai precis nu este absolvent al unui curs de perfecționare în management sau management sanitar agreat de Ministerul Sănătății.
Din informațiile pe care le deținem, domnul Timiș a încercat o stratagemă, în sensul că s-a înscris pe ultima sută la un asemenea curs, însă, nu l-a absolvit, așa cum se precizează în documentele Ministerului Sănătății.
Iată motivația membrilor comisiei de concurs:
Concursul pentru ocuparea funcţiei de manager al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad se desfăşoară în perioada 28 iulie-21 august şi are două etape. Prima este eliminatorie şi constă în verificarea îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs. Cea de a doua etapă presupune susţinerea publică şi evaluarea proiectului de management şi este programată pe 14 august. Rezultatul final al concursului (după soluţionarea contestaţiilor) va fi făcut public pe 18 august.
În fotografia de mai jos, domnul Horea Timiș, pe vremea când era directorul DSP Alba:
Pentru conformitate, prevederile legale în domeniu:
ORDIN nr. 1520 din 22 decembrie 2016 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi desfăşurare a concursului pentru ocuparea funcţiei de manager persoană fizică din spitalele publice
Art. 1
(1)Ocuparea funcţiei de manager din spitalele publice aflate în reţeaua proprie a Ministerului Sănătăţii se face prin concurs, la care au acces persoane fizice care întrunesc cumulativ următoarele condiţii:
a)cunosc limba română, scris şi vorbit;
b)sunt absolvenţi ai unei instituţii de învăţământ superior medical, economico-financiar sau juridic;
c)sunt absolvenţi ai unor cursuri de perfecţionare în management sau management sanitar, agreate de Ministerul Sănătăţii şi stabilite prin ordin al ministrului sănătăţii, ori sunt absolvenţi ai unui masterat sau doctorat în management sanitar, economic ori administrativ organizat într-o instituţie de învăţământ superior acreditată, potrivit legii;
d)au cel puţin 2 ani vechime în posturi prevăzute cu studii universitare de lungă durată, conform legii;
e)nu au fost condamnate pentru săvârşirea unei infracţiuni comise cu intenţie, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;
f)sunt apte din punct de vedere medical (fizic şi neuropsihic);
g)nu au împlinit vârsta standard de pensionare, conform legii.
(2)Concursul pentru ocuparea funcţiei de manager din cadrul spitalelor publice se organizează de către consiliul de administraţie al spitalului public respectiv şi se desfăşoară la nivelul acestuia, cu respectarea prezentului regulament.
(3)Nu pot candida la concursul de ocupare a funcţiei de manager membrii consiliului de administraţie al spitalului public care organizează concursul.
Art. 3
(1)Concursul se desfăşoară în două etape, după cum urmează:
a)etapa de verificare a îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, etapă eliminatorie;
b)etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management.
(2)În urma verificării îndeplinirii de către candidaţi a condiţiilor stabilite în anunţul de concurs, candidaţii sunt declaraţi admişi sau respinşi, putând participa la etapa de susţinere publică şi de evaluare a proiectului de management doar candidaţii declaraţi admişi.
Comentariile portalului
Daca in loc de conducta de gaz era una de 220v sau 380 sigur muncitorul respectiv nu mai vedea Moldova !
Total nefericita interventia celor din USR in acest caz! Sper din suflet sa nu fie aceasta pozitia lor privind planurile de viitor ale orasului! Astfel de decizii sunt descurajante pentru (...)
Renovare facute ca la toate polițiile, de mântuială!