luni, 21 aprilie, 2025

Special Arad Logo

    Unii ajută, alții-s mai catolici decât papa. Arădeancă amendată că a lipit afișe în încercarea de a-și găsi cățelul pierdut

    de Raluca Medeleanu | 15 iulie 2018, 7:39 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    7

    „Adăpostul public Arad” ne-a adus în atenția publică o întâmplare care a revoltat un număr foarte mare de arădeni. Zilele acestea o arădeancă a lipit în oraș mai multe afișe în încercarea disperată să-și recupereze cățelul pierdut, căruia îi lipsește un ochi. Pe lângă afișele lipite în oraș, imaginea cu animăluțul a fost extrem de prezentă în mediul online, căci foarte, foarte mulți arădeni și-au dorit să întindă o mână de ajutor, în speranța ca fata și patrupedul să fie reuniți.

    Iată însă că nu toată lumea înțelege durerea din sufletul unui stăpân care își pierde cățelul, care nu degeaba se spune că este „cel mai bun prieten al omului” și unii fac exces de zel când vine vorba de aplicarea legii, acolo unde este cel mai puțin cazul. Nu contează că întregul oraș e împânzit de afișe peste afișe de la tot felul de concerte și spectacole, pe alea nu le vede nimeni. Iată însă că aflăm de pe pagina oficială de Facebook „Adăpostul public Arad” că ceea ce deranjează cu adevărat pe oamenii legii sunt afișele cu patrupedul rătăcit.

    Așa cum era de așteptat, la auzul că proprietara cățelului nu numai că încă nu și-a găsit animalul de companie ci că a trebuit și să plătească amendă, foarte mulți arădeni au izbucnit în revoltă pe Facebook față de prioritățile autorităților locale. Vă reproducem câteva dintre comentariile apărute la postare:

    „Deci în plin centru sunt de 13 ani, DA de 13 ani, vitrinele cu Fuego, iar Poliția Locală amendează o persoană care își caută disperată câinele?”
    •„Domeniul public!!! Eu când aud de domeniul ăsta public mi se face rău !! Pai treaba stă în felul următor : nu cumva să calce vreun copil pe iarba verde că e vai și amar !!! Acuma, fata aceasta este amendată că a lipit anunț cu câinele pierdut ! Da ce naiba ??? Mâncătorii de semințe, afișele de la concerte sau mai știu eu ce, sau reclamele vieții de la saloanele de masaj erotic care îmi invadează mașina zilnic , ăștia plătesc amenzi ??? La fel ca și poliția locală care îți izbește zilnic câte o amendă daca cumvaaaaaaaa îndrăzzzznești să parchezi pe “pista de biciclete “, hai că sunteți chiar penibili!”
    •„Dar asa zişii angajați ai poliției locale nu se gândesc că și ei fac parte din acest oraş, că oricând ar putea fi cineva din fam lui în locul fetiței, ok legea prevede ce prevede, dar era vorba de sufletul unui copil și bineînțeles nici cățelului nu îi este totuna pe stradă, în special pe aceste călduri, apa fiind un factor esențial… ”
    •„DOAMNEEEEE!!!!!Nu mai știu de unde să ia banii, de la bătrâne care vând o mână de pătrunjel, sau un afiș cu un câine pierdut”

    amenda afis cate disparut

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Cacat de oras! Aia cu tigarile de la fortuna is ok, dar asta ca si-a pierdut catelul e most wanted pe lista FBI. Pe principiul i don’t wanna live on this planet anymore, eu ma mut din Arad. Sa ramana gunoaiele (alea negre care scuipa si injura ce au imigrat de la sud dar si cele proprietate a retimului) in rahatul asta de oras!

      +15 voturi
      +1
      -1
    2. Revoltator ce se petrece in orasul acesta.Nu mai exista simt civic,ajutor pentru cei care cer,pedepse pentru hoti si nesimtiti care arunca peste tot mizeriile in loc sa le depoziteze in spatiile amenajate,politia locala este aservita „liderului maximo”si executa orbeste ce li se comanda.Chiar asa- vitrinele din centrul orasului,fosta librarie Slavici,sunt pline de afise de ani de zile si nimeni nu obsearva ca ar trebui demult obligat proprietarul localului respectiv sa le curete,la fel si multe alte cladiri din centrul orasului,iar acum s-au gasit sa fie foarte zelosi pentru ca cineva isi cauta animalul pierdut.CRETINISM la superlativ. Rusine sa va fie!

      +19 voturi
      +1
      -1
    3. Probleme in plan secundar… vorba romaneasca … „se rezolva” maine sau poimaine
      1. tiganii din vlaicu care vand tigari
      2. cersetorii din fiecare parcare kaufland + podgo + mcdonalds + teatru
      3. aurolacii de langa gara/autogara

      PROBLEMA CU PRIORITATE RIDICATA, afisele cu catei pierduti !

      +6 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    1 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.