vineri, 29 martie, 2024

Special Arad Logo

    Un videoclip filmat în Cluj, viral pe YouTube. „Mă ucide ea” poartă semnătura lui Mihail Sandu (VIDEO)

    de - | 15 august 2015, 5:36 PM | Muzică

    3

    Un videoclip filmat în Cluj-Napoca circulă în această perioadă pe rețelele de socializare, dar și pe canalele tv de muzică. “Mă ucide ea” este piesa care poartă semnătura lui Mihail Sandu, un tânăr de 24 de ani, originar din Republica Moldova, născut în Rusia. A absolvit Universitatea de Arte și Design din Cluj-Napoca și acum se axează pe muzică și este cantautor. “Mă ucide ea” a avut, de la începutul lunii, peste 200.000 de vizualizări pe YouTube.

    Cine este Mihail?

    Tânăr, 24 de ani, îndrăgostit de artele vizuale și, mai ales, de muzică.

    Mihail Sandu este absolvent al Universității de Arte și Design din Cluj-Napoca. În perioada de studii a plecat cu bursă în Cracovia, prin intermediul programului Erasmus, unde a avut parte de momente importante care l-au ajutat să crească ca și artist, atât în domeniul artelor vizuale cât și în domeniul muzical.

    „ Am îndrăgit artele vizuale. Îmi place fotografia, pictura și graphic design-ul. În perioada facultății am reușit să le îmbin pe toate și am încercat să profit de orice oportunitate pentru a învăța cât mai mult din fiecare. Am participat la diferite workshop-uri și concursuri de pictură, fotografie, film și animație. Toate experiențele astea mi-au dezvoltat creativitatea și au pus bazele în formarea mea ca artist, dar cu toate astea am ales muzica pentru că era o provocare și de foarte mult timp îmi doream să fac ceva mai serios în privința asta”, a declarat tânărul.

    „Mă ucide ea” este despre «acel moment» fierbinte în care două priviri se întâlnesc întâmplător la un colț de stradă și stârnesc imaginația fiecăruia, fie chiar și pentru câteva secunde. „Ea” face parte din acea explozie a fanteziilor din mintea noastră, la care e complice fără să știe”, declară Mihail Sandu despre concepul melodiei.

    Ideea videoclipului și-a schițat-o în timp ce scria versurile piesei iar scenariul l-a făcut împreună cu echipa de filmare. Videoclipul a fost filmat la Cluj-Napoca, în trei locații.

    “Am încercat să îi dăm un aer erotic, să arătăm atât delicatețea, cât și sex appeal-ul pe care îl poate avea o femeie în fanteziile unui bărbat”, explică Mihail, pentru Vocea Transilvaniei.

    Cine este ea?

    Fata din videoclip este Bianca Pintea, o tânără foarte talentată, așa cum o prezintă Mihail, masterandă la Facultatea de Teatru și Televiziune din Cluj-Napoca și actriță la Teatrul din Turda.

    “Mi-a făcut o mare plăcere să colaborez cu ea, n-a fost nevoie de repetiții. Tot ce am făcut a fost să-i dau câteva indicii despre cum aș vrea să arate ea în contextul videoclipului. Am mizat pe caractetul și naturalețea ei, dar și pe talentul său de actriță și dansatoare”, a adăugat cantautorul.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru carmen

    8 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.