sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un român în vârstă de 30 de ani, dat dispărut în Italia. Este de negăsit de sâmbătă

    de - | 30 noiembrie 2021, 8:07 PM | Internaţional

    0

    (foto: colaj Fanatik.ro)

    Un tânăr român, în vârstă de 30 de ani, este dat dispărut în Italia, încă din acest weekend. Este de negăsit de sâmbătă, iar ultima oară i-a spus soției că merge la o plimbare pe munte.

    Tânărul căutat de autoritățile din peninsulă se numește Florentin Alin și are 30 de ani. Locuiește în apropiere de munții Lessini, mai exact în regiunea Grezzana din Veneto, iar de când sâmbătă i-a spus soției lui că pleacă să facă o plimbare pe munte, de atunci s-a făcut nevăzut.

    Observând că nu se mai întoarce, femeia a alertat poliția italiană, duminică, în jurul orei 18:30. Astfel, de trei zile, oamenii legii îl caută cu disperare pe Alin.

    Până acum i-a fost găsită doar mașina, în zona Colle di Branchetto. Aici era parcată spre  drumul provincial 6, lângă o intersecție cu direcție la Monte Tomba. În operațiunea de căutare a sa sunt implicați chiar și pompieri sau voluntari ce aparțin stației Verona a Corpului Național de Salvare Alpină și Speologică și Protecția Civilă Bosco, potrivit stiridiaspora.ro.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    9 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.