Un român a distrus altarul principal din Biserica Sfântul Petru de la Vatican! (VIDEO)





Un român a distrus altarul principal al Bisericii Sf. Petru de la Vatican și a dărâmat candelabre istorice, vechi de aproape 200 de ani. Scena a avut loc sub privirile turiștilor, care au surprins momentul cu telefoanele mobile.
În imaginile surprinse se vede cum bărbatul a sărit peste altarul principal și a reușit să dărâme mai multe candelabre de patrimoniu, cu o valoare estimată de Vatican la 30.000 de euro.
VEZI VIDEO CU CLICK AICI
Potrivit autorităților, nu este clar motivul gestului său, însă fapta a fost catalogată drept vandalism grav. Forțele de ordine ale Vaticanului au intervenit imediat, reușind să-l rețină pe bărbat. Acesta a fost identificat drept un cetățean român și a fost predat Poliției de Stat din Italia pentru continuarea cercetărilor.
Imaginile cu actul de vandalism s-au răspândit rapid pe rețelele de socializare, fiind preluate de media internațională. Biserica Sf. Petru din Vatican este una dintre cele mai vizitate atracții religioase din lume, primind milioane de turiști anual. Incidentul a avut loc într-un moment sensibil, deoarece Vaticanul marchează Anul Jubiliar, perioadă în care se desfășoară evenimente speciale și pelerinaje. Autoritățile Vaticanului au instalat camere de supraveghere suplimentare pentru a asigura siguranța lăcașului sfânt, scrie digi24.ro.
Comentariile portalului
Werner 3
Eu pot sa spun ca: niciodata nu am votat cu psd-ul, nu fac parte din nici un partid, detest ceea ce au facut de-a lungul timpului cei care au pus (...)
Da, vorbind de caracter una e sa faci afirmatii publice scapate de sub control care rastalmacite pot unele sa arate mai rau decat altele, toti politicienii au facut asa ceva (...)