vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Un Mercedes și-a dat întâlnire cu pomul, în cursul nopții, în mijlocul Aradului (Foto)

    de Alin Olteanu | 21 martie 2017, 8:03 AM | Știri Arad

    1

    Ştiri Arad. Vă daţi seama cât de frumos poate fi să te trezeşti tu, un arădean, în mijlocul parcului, în lumina soarelui, în centrul Aradului, pe scaunul Mercedesului tău! Dar cum poate fi să îţi dai seama că eşti împlântat într-un stâlp? Extraordinar de „frumos”…  zicem noi și credem că senzaţia este una atât de inimaginabilă şi, probabil, atât de nesuportat încât șoferul nu poate rămâne în toiul nopții, chiar dacă îi e somn – nu știm dacă și… rău sau altceva-  în mașină, fie ea atât de confortabilă ca un Daimler Benz…

    Mercedesul din imagine a fost descoperit aşa de cei câţiva trecători care, dimineaţa devreme, s-au îndreptat spre serviciu. Este fără șofer, i se văd urmele pașilor „tiptili” pe care i-a făcut în cursul nopții pentru că și-a dat întâlnire cu pomul, dar mai mult nu știm… deocamdată. Așa că, promitem să revenim și să explicăm modul în care s-a întâmplat accidentul pe artera principală din centru care duce de la Podgoria spre Primăria Arad, cum a ajuns mașina din imagine să taie curba într-un asemenea mod și alte lucruri tehnice. Dar sincer… am vrut să-i mai lăsăm și pe cei de la „Circulație” să doarmă că… au avut noapte grea.

    P.S. Nu știm dacă șoferul a fost transportat la spital dar, cum spuneam, o să revenim cu amănunte.

    17430798_1895174144105153_1980139646_o 17431555_1895174137438487_143196867_o 17431712_1895174134105154_1847628786_o 17431834_1895174147438486_1477043419_o 17453706_1895174130771821_657769474_o 17455032_1895174150771819_931712702_o

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Anonim

    7 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.