Un fost fotbalist al echipei UTA, aproape de atentatele de la Bruxelles!





Unul dintre fotbaliștii marcanți ai echipei UTA din deceniul trecut s-a aflat astăzi în Bruxelles, capitala europeană în care și-au pierdut viața 34 de persoane, și peste 100 au fost rănite în urma a șase explozii care au avut loc la aeroport sau la metrou.
Este vorba despre Adrian Drida, fostul mijlocaș al echipei UTA la finele anilor 90 și apoi în prima decadă a anilor 2000. Acesta a făcut parte din echipa care a obținut promovarea pe prima scenă în anul 2002, evoluând apoi și în prima ligă. S-a transferat apoi la Jiul Petroșani, echipă cu care de asemenea a promovat pe prima scenă.
Drida s-a stabilit în Bruxelles, iar imediat după atentate a postat un mesaj liniștilor pe contul său de facebook. „Sunt în siguranță”, a postat Adi.
Pe pagina „Explozii în Bruxelles” de pe Facebook, mai mulți arădeni au marcat ca fiind „în siguranță”, așa cum se poate vedea mai jos.
Ria, tot din Arad, spune că locuiește chiar în Bruxelles, iar atentatele au prins-o la locul de muncă. „Sunt acum la lucru și trebuie să mă întorc acasa pe jos pentru că nu mai circula nimic aici…”, spune ea.
Comentariile portalului
Cel mai mult m-a impresionat discursul Piticului Buratino, ținut după alegeri. 🤣🤣🤣 La alegeri nu contează voturile ci inimile aprinse, bla, bla bla
Te-ai descris perfect, cetatene🤣 Mai spune-ne cum au plecat cei 400 de parlamentari useristi.
Cam subtire comentariul,citeva puncte citez-Nefiind dotați sau talentați, având o cultură precară, n-au cum să aprecieze competența, cinstea și onestitatea. Sa apreciezi asa ceva nu (...)