Un copil de zece ani a murit după ce o placă de beton a stadionului unde juca minifotbal s-a prăbușit peste el





Un copil de 10 ani a murit după ce o placă de beton din gardul stadionului Dunărea din Galați s-a prăbuşit peste el. Copilul participa la o competiţie sportivă.
Tragedia a avut loc sâmbătă, în jurul orei 11.28, iar copilul de 10 ani, din Vaslui, participa la o competiţie de minifotbal, între cluburile Sporting Galaţi şi Juniorul Bârlad.
În urma unui apel 112, Poliţia a fost sesizată cu privire la faptul că un copil minor a fost accidentat grav după ce a căzut peste el o placă de beton din gardul ce împrejmuieste un teren de fotbal ce aparţine de un stadion din municipiul Galaţi. „Din primele verificări a rezultat faptul că minorul, un băiat în vârstă de 10 ani, dintr-un sat din judeţul Vaslui, în timp ce participa la o competiţie sportivă, s-ar fi apropiat de gardul împrejmuitor, moment în care 2 plăci de beton s-ar fi desprins şi ar fi căzut peste acesta, cauzându-i mai multe răni la nivelul capului şi a corpului”, a anunţat Ciprian Stoica, agent şef principal IPJ Galaţi.
Minorului i s-a acordat primul ajutor de către personalul medical SMURD. Ulterior, a fost transportat la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Sf Ioan” din municipiul Galaţi, unde din păcate a decedat.
S-a întocmit un dosar penal cu privire la infracţiunea de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite ulterior cauzele producerii accidentului.
Sursa: Adevărul
Comentariile portalului
Ești prost informat, dar nu asta contează. Polițiștii trag lunar, cu Beretta de 9 mm, cel puțin 10 cartușe pe tragere. Așadar, Popică Sebi să stea (...)
Pă ,,bătrâna doamnă" dacă o mai țin puterile ar face bine să meargă pă centură după niște bani cinstiți, nu dân bugetul primăriei! E (...)
De peste 100 ani occidentul lupta(asa zisa lupta) ptr.stoparea acestui flagel.Fara succces,drogurile,odata cu democratia au patruns in toata lumea.Oare de ce nu pot face politicienii, (...)