Un bărbat și o femeie din Timiș, arestați preventiv pentru că ar fi găzduit grupuri de migranți. Femeia a încercat să o „udrească” din țară, fiind reținută la vama cu Serbia





Un bărbat și o femeie au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv după ce ar fi găzduit într-un apartament din Timișoara cinci grupuri de migranți. Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, procurorii au decis trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a unui bărbat și a unei femei, acuzați de trafic de migranți în formă continuată (cinci acte materiale).
De asemenea, femeia este acuzată și de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (două acte materiale), fals privind identitatea, evadare și tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei. Conform procurorilor, în perioada 9 – 27 februarie 2022, inculpații ar fi adăpostit într-un apartament situat în municipiul Timişoara cinci grupuri de migranți, care intenționau să treacă ulterior, ilegal, frontiera spre Ungaria, având ca destinație finală țări din vestul Europei, urmărind în schimbul acestui serviciu un folos patrimonial.
De asemenea, în sarcina inculpatei procurorii au reținut că în zilele de 20 și 27 februarie ar fi falsificat contractul de închiriere a imobilului situat în municipiul Timişoara în care ar fi fost adăpostiți migranții, prin atestarea unor date nereale, iar în data de 4 martie, cu prilejul identificării de către lucrători din cadrul Poliției Locale, ar fi prezentat o identitate falsă, folosind pentru legitimare un act falsificat.
Mai mult, în 6 martie, femeia ar încălcat obligația de a nu părăsi imobilul în care executa măsura arestului la domiciliu, iar în jurul orei 17:58 ar fi încercat să treacă, ilegal, frontiera de stat în Serbia, în scopul sustragerii de la răspunderea penală, fiind depistată de către organele de poliție din cadrul Sectorului Politiei de Frontiera Lunga. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Timiş.
Citeste mai mult pe: www.pressalert.ro
Comentariile portalului
Nu s-a cenzurat, poate aprobat cu întârziere. Iar legat de ultimul comentariu, vă rugăm să nu plasați linkuri - intră în spam. Am lăsat titlurile și (...)
Va fi se scrie cu un singur i.
Nu știu de ce mi-ați cenzurat comentariul anterior la acest subiect dar va dau și link-uri sa nu aveți scuza fact checking-ului. [În România sunt mai mulț (...)