Un autoturism s-a făcut „praf” pe Autostrada Deva-Nădlac. Avea numere false…





Accident teribil, sâmbătă dimineață, pe Autostrada Vestului, între Lugoj si Făget, în zona localității Traian Vuia. Un autoturism s-a dezmembrat pur și simplu după ce a intrat într-un autotren. Din fericire nu au existat victime.
Mașina avea numere false.
„Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că un bărbat în vârstă de 57 de ani, a condus un autoturism pe autostrada A1 Deva-Nădlac, sens de mers Timișoara-Margina, iar la kilometrului 451, în localitatea Bethausen din județul Timiș, a intrat în coliziune față-spate cu un autotren, condus de un bărbat în vârstă de 47 de ani, în urma impactului rezultând doar pagube materiale. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând valori negative. De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a reieșit că autoturismul condus de bărbatul de 57 de ani avea montate plăcuțe cu număr fals de înmatriculare. În cauză, a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul cu numere false de înmatriculare”, transmit reprezentantii IPJ Timis.
Sursa: Opinia Timisoarei
Comentariile portalului
De cate locuri de munca e nevoie la Leoni? Acolo se desfășoară un anume tip de munca, funcționării au altfel de munca. Pui problema într-un mod infantil. (...)
E bine, lucreaz polutia romana. Tigarile si iarba sa nu le atingeti...in rest, pare ca lucrati!
Normal ca sunt nemultumiti,au fost invatati cu binele,unii cu huzureala pe banii statului,profitand de munca unor colegi; insa pot merge in privat,pot participa la constructia de (...)