Un atac cerebral l-a blocat două luni în Suedia, în plină pandemie. Acum, întors la Arad, Paul are testele de Covid negative, dar tot nu poate să își vadă familia

    de Raluca Medeleanu | 30 iunie 2020, 1:36 PM | Interviuri | Povești despre oameni | Topic special

    3

    Paul Babencu e un tânăr deosebit. Genul acela de persoană deschisă, prietenoasă cu toată lumea, care pe deasupra mai e și plină de talent. Noi îl știam pe Paul de la festivalurile arădene la care apărea în haine de epocă, fiind membru al Asociației de reconstituire istorică Tomis, sau îl auzeam cântând la chitară. Mereu deborda de optimism, chiar dacă a trecut prin multe în ultimul timp (moartea mamei și incendiul care i-a devastat casa), astfel că ne-a venit ca un adevărat șoc să auzim că la o vârstă atât de fragedă a suferit un atac cerebral.

    Paul a plecat în iarnă în Suedia, la prieteni, pentru a participa (după cum ulterior aveam să descoperim) la o convenție de artă. Însă șederea lui a devenit mult mai lungă decât s-ar fi așteptat, rămânând acolo în loc de două luni chiar patru, iar asta pentru că a ajuns pe patul de spital. Ieri, am observat postarea sa de pe Facebook, scrisă într-un ton plin de revoltă, ceea ce ne-a surprins și ne-a determinat să îl invităm să ia parte la un interviu. Redăm mai întâi postarea integrală:

    „Deci, nu m-am întors deja bine acasă, că mă lovesc de Statul român și de problemele acestea de un retardism impresionant.
    Am fost internat acum 2 luni într-un spital din Suedia, unde mi s-au făcut 2 teste Covid, care precizez că au fost negative și arată faptul că sistemul meu imunitar are anticorpii necesari și nu ar fi afectat de acest virus.
    Am sunat la Direcția de Sănătate Arad, unde domnul mi-a precizat faptul că aceste teste NU contează pe teritoriul român și faptul că DA, în alte țări precum Germania, Danemarca, Austria, Ungaria, testele sunt luate în considerare și carantina este anulată, dar Romania nu are acest «PRIVILEGIU»…. Ambele teste le-am făcut încă o dată, înainte de plecarea din Suedia cu 2 – 3 zile, și iar au ieșit nagative.
    Dar ador faptul că acum sunt blocat în casă, sunt, să zicem, «imun» la acest virus și trebuie să amân o grămadă de întâlniri, servicii, joburi, examene…
    Frumos să trăiești sau să te întorci în această țară, care nu are noțiunea de «balans». Ori suntem prea moi, ori mergem în niște extreme complet cretine și idioate… Niciodată nu avem noțiunea de balans sau de egalitate ideologică…. Abia aștept să părăsesc din nou acest «tărâm fermecat», sper să fie pe un termen definitiv”,
    a scris Paul pe pagina sa de Facebook.

    Văzând aceste rânduri și gândindu-ne îngrijorați că asistăm la exodul tot mai mare al tinerilor cu potențial către țări pe care aceștia le consideră net superioare celei în care s-au născut, am luat legătura cu Paul și l-am rugat să ne povestească mai multe despre perioada în care a stat internat, timp de 2 luni, pe patul de spital din Suedia.

    Surprinzător, am descoperit mai multe lucruri pe care nu le știam despre el și de aceea am și considerat că merită să îi prezentăm povestea la rubrica noastră, Povești despre oameni. Printre altele, am aflat că este artist, creează personaje pentru benzi desenate, a terminat Liceul de Arte și că, după o dezamăgire cruntă pe care a simțit-o la Facultatea de Arte din Timișoara, a aplicat la Facultatea din Göteborg, Suedia.

    – Spune-ne impresiile tale despre Suedia. Întors în țară, stai din nou la bunici?

    – Sincer, știam nivelul României, dar lucrurile astea m-au pleznit din plin. M-am întors de 4 ore. Din păcate, nu. Ar fi fost fain la bunici… dar am un apartament închiriat pentru perioada asta, să nu stric planurile familiei. Trebuie să stau închis 13 zile. Uite, eu sunt un freelancer. Călătoresc mult, vizitez prieteni peste tot prin UE și am idee despre nivelul de normalitate socială. În Suedia, am ajuns în 16 februarie, dinainte de Covid. Am stat la niște prieteni și am participat la o convenție de artă, NordicFuzcon. Desenez și fac comics așa că prin convențiile astea îmi mai pot face reclamă si bănuți. De pe convenție am făcut 3000 de euro și cu banii ăia am mers cu un prieten să vizităm luminile nordului. La noi nu pot face așa ceva. Aici nu-i cultură. E un nivel de îndobitocire în masă…


    – Ai mai fost până acum la astfel de evenimente? Tu ai studii în domeniul artei?

    – Am mai fost la Eurofurence, în 2017, și la Berlin Germanis, în 2018. Am fost la Liceul de Artă, după aceea la Facultatea de la Timișoara, dar am renunțat fiindcă nu am să pup un profesor în… și nu o să îl mituiesc ca să primesc o diplomă. Acum m-am înscris la o facultate de scenografie și inginerie de producție în Göteborg. Am trecut primul examen, în toamnă am următorul și ultimul examen. Să văd dacă mă vor lua…

    – Cum ai observat pandemia în Suedia?

    – În Suedia, resursele sistemului sanitar s-au fixat pe informație și studiul virusului. Au pus timp de 2 săptămâni nivel de hazard 3 și nimeni nu ieșea din casă, cum a fost și în România. Și apoi au observat că acest virus lovește populația 55 plus. Purtau măști până la un anumit punct, dar acum o lună sau o lună și jumătate au anunțat că Corona nu este un virus atât de grav, că atacă persoanele sensibile și deja bolnave, iar cu timpul persoanele sub 50 au început sa aibă anticorpi care rezistă și bat virusul. Ok, eu îți spun despre comuna Trollhattan, nu știu cum s-au desfășurat măsurile în alte locuri, dar aici la fiecare supermarket s-au făcut corturi de plastic unde stăteau 4 oameni și luau temperatura, ascultau plămânii și dădeau măști gratis din partea Statului. Lumea s-a mobilizat rapid de la început și magazinele au realizat că ar fi mai safe să facă campanii de delivery. Înainte, Suedia avea extrem de puține servicii de delivery și majoritatea făceau doar fast-food, dar apoi s-au mișcat repede. De exemplu, Lidl, care nu avea delivery, a închiriat autobuze, a făcut un app și iți aducea cumpărăturile la usă și plăteai. Localurile erau închise înăuntru, unele terase erau deschise, dar aveam distanțe de 2 metri între mese.

    – Și la noi se poate face comandă acasă de la anumite supermarketuri, prin anumite aplicații…

    – Da, dar acolo erau off fee. Transportul era gratis, nu extra, și e de la Stat implementat, să ajute oamenii. După ce a trecut nivelul 3, s-a dat nivelul 2 de hazard și au deschis școlile de 11/18. Ei nu au liceu. La ei liceul și facultatea sunt cam același lucru. Iar la nivelul 1 s-au deschis grădinițele. Inițial, toată lumea avea măști. Intrarea în tramvaie și autobuze se făcea de la a doua ușă și toate autobuzele, metrourile, tramvaie au pus panouri de plexi între șofer și primul rând de scaune. Toți intrau cu mănuși de plastic și măști.

    – Regulile astea încă se aplică?

    – Da, dar acum populația nu mai poartă măști. Ori au viziere de plastic, ori preferă să țină distanță mare între fiecare. Oh, dar măștile suedeze nu erau doar din material așa ca aici, ci uite așa (vezi foto jos, n.red.). Și dacă părăseai un spital, cum a fost în cazul meu, le primeai gratuit.

    – Altfel, cât costau?

    – Depinde. Există și cu un filtru, dar prețul e între 5 și 10 euro, adică 50 – 100 coroane suedeze. Ah, și peste tot, chiar și pe feribot, erau puse sticluțe de 100 mm de dezinfectant și pachete de mănuși gratuite.

    – Tu ai ajuns în spital chiar în plină pandemie… Cum s-a desfășurat totul?

    – Da, din fericire am scăpat doar cu două defibrilații. Prima chestie în ambulanță a fost testul Covid. Au trimis codul pe telefon și au primit mesaj cu rezultatul în 10 minute, ca să știe dacă să se pregătească să ia echipament de hazard pe ei sau nu. Aparatul de testare făcea ceva cod, pozau codul, îl trimiteau la spital și le zicea dacă e pozitiv Covid sau negativ și, în funcție de aia, medicii din Ambulanță se adaptau necesității. Și având în vedere ca eu făcusem un atac cerebral s-au mișcat repede, chiar și cu procedura aia. Dacă eram în România, crede-mă că eram acuma în cimitir, lângă mama, la UTA. După aceea, în spital, toți bolnavii de Covid erau duși la etajele superioare și accesul la ei se făcea prin niște lifturi speciale.

    – În Suedia internează oamenii asimptomatici?

    – Nu. Dacă ești depistat cu Covid fără simptome, te carantinează, sau dacă nu vrei, te autoizolezi și vin ei în control. Sunt carantine militare care sunt un fel de containere cu pat, baie. Dar dacă tu vrei acasă, cumperi conserve și nu mai ieși deloc din casă. Dar dacă ești mai grav, te internează. Ei vor să aibă cât mai mulți pacienți în stadiu mediu, să testeze tratamente și să lovească virusul atunci.

    – În spital, pe secția ta, purtau costum de protecție, mască etc.? Sau doar acolo sus?

    – Aveau și aici, dar numai vizieră și mănuși. Sus aveau costume întregi. Și asistentele îmi explicau că și ventilația era separată de cea de la nivelurile celelalte, deoarece toate spitalele lor sunt pregătite pentru războaie biologice sau hazarde.

    – Ai fost internat două luni. Cum se desfășura o zi obișnuită pentru tine acolo?

    – Dimineața la șapte venea asistenta, încerca să vorbească engleza, chiar dacă nu știa. Îmi lua tensiunea, mă întreba cum mă simt, mă ajuta să zâmbesc, să nu fiu speriat sau trist. Îmi explica că, deși familia nu era acolo, ei o să se asigure ca o să-i văd și cumva mă ajuta să am moralul ridicat. După aceea venea mâncarea care consta în meniuri la alegere. După, venea doctorul specialist, vorbea, explica ce se va întâmpla, mă monitoriza. Apoi, un asistent venea să mă ajute să fac un duș. În fiecare zi primeam pijamale de la spital, ciorapi, lenjerie, tricou, pantaloni… Și vorbim despre spitalul de stat! După, mâncam de prânz, din nou la alegere… Camere ca asta (video jos, n.red.) erau pentru fiecare pacient. Cu baie inclusă.

    – Pentru suedezi e gratuit?

    – Nu e gratuit totul. Sunt anumite niveluri. De exemplu, la otrăvire, să zicem, e gratuit. De la picioare rupte până la operație se plătește 15% din costuri, iar pentru situația mea se plătește 40%. Eu, în schimb, cum am avut cardul european expirat, trebuie să plătesc 2000 de euro, care trebuie să văd dacă pot să îi achit prin Casa de asigurări, fiindcă nu mi se pare normal să nu poți prelungi cardul la o Ambasadă. Iar ideea de card de sănătate european care expiră după un an e retardată. La ei, cardul ăla expiră din 5 în 5 ani. Eu chiar nu îmi permit să plătesc și vreau să văd dacă poate Casa să plătească. Dacă nu, am opțiunea de a plăti lunar, timp de 3 ani, între 80 și 200 de euro pe lună, sumă decisă de mine. O să văd după ce mă lasă să ies din casă… Ah, și cea mai importantă chestie dacă tot faci articol, atrage atenția șmecherilor din vamă! Tipa care mi-a luat temperatura în vamă la Nădlac avea sandale, mască și un costum de hazard tăiat. Nimeni dintre vameși nu avea mănuși sau măști, cei care curățau acolo la fel… Și vorbim despre un punct de intrare major în țară! Peste tot unde am avut vamă, aveau un minim necesar.

    – Păi la noi legislația nu cere mască în spații libere, doar în interior.

    – Îmi pare retardat totuși. Adică, înțeleg la civili, dar la autorități, care stau cu sute de oameni, autocare și mașini pe zi…

    – Testul pentru Covid de câte ori l-ai făcut până la urmă?

    – Primul l-au făcut în Ambulanță, apoi cel din spital când m-au înțepat în deget și s-au uitat la sânge și au luat și teste de scaun și urină, iar apoi înainte de plecare, când le-am refăcut și m-au costat în jur de 400 de lei. Atunci la externare, ca să vadă dacă am Covid, au luat teste de sânge, de salivă, au făcut control la plămâni și din nou scaun și urină și le comparau cu celelalte făcute anterior.

    – Și aici, în țară, dacă nu ți-au recunoscut testele acelea, cum a decurs testarea?

    – Aici nu am ajuns să fac. Pot să îmi fac dacă vreau în ultima zi de carantină. Nu știu deloc ce se întâmplă! Am ajuns la vamă, mi-au dat să completez formularul ăla că stau în izolare, după aceea am ajuns la Arad și atât. După aia am sunat eu la ei să știu ce se întâmplă. Și am dat de unul extrem de sictirit, arogant și atacat, care îmi explica că o să vină poliția, surpriză, să vadă dacă sunt acasă, chiar și dacă e noapte. Eu îi spun arest la domiciliu. Dacă ar fi izolare, aș fi într-un spațiu steril, unde să fiu monitorizat, gen „pacientul zero”. Când m-am întors după patru luni din Suedia, îmi venea să plâng. Chiar m-am simțit super acolo și venind înapoi a fost cumva un șoc.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru Raluca Medeleanu

    8 + 8 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.