joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Un artist arădean a realizat o pictură murală fascinantă! În București, desigur. La Arad e „imposibil” așa ceva, din păcate…

    de Tomck@t | 16 septembrie 2015, 5:03 PM | Cultură

    4

    Majoritatea tinerilor artiști din Arad fug, efectiv, de Arad, după terminarea liceului, optând pentru facultăți de artă și posibilități de a-și exercita talentul în orașe precum București, Cluj-Napoca sau Timișoara. E o realitate tristă, ar trebui să treacă ani buni ca Aradul să aibă resursele necasare pentru a remedia această problemă. Deocamdată, ce nu se poate face în Arad, se poate în alte orașe mai mari.

    De pildă, picturile murale și graffiti-urile, inexistente în orașul nostru, iar un exemplu concret este artistul Pandele Radu, fost arădean, actualmente bucureștean, care a studiat la Universitatea Națională de Arte București și recent la Facultatea de Design din Cluj-Napoca. El a realizat o pictură murală formidabilă pe o clădire de pe strada General Eremia Grigorescu din capitală.

    Desenul lui Pandele a fost realizat cu ajutorul grupului de artiști tineri cu o experiență vastă în acest domeniu, numit „Sweet Damage Crew”, unde Pandele este cel mai nou membru. Cel care a comandat pictura de pe strada General Eremia Grigorescu, aproape de parcul Grădina Icoanei, este patronul unui local care urmează să fie deschis în această lună în incinta clădirii respective, potrivit blogului bazavan.ro.

    Sweet Damage Crew este o echipă de cinci grafferi din România, ai cărei membri sunt Cage, Biex, Reck, Sevr și Pandele (începând cu luna martie 2015). Colaborarea lor a început în această formulă după ce au luat parte la mai multe concursuri naționale și internaționale de graffiti. Echipa a lucrat de-a lungul timpului pentru clienți renumiți ca Rin Grand Hotel, Adidas, Flanco, Heineken, Desperados, Street Delivery, Train Delivery, Radio Zu, dar și localuri precum Club Expirat, Club A, Club 99, Fratelli Club și Goblin Club.

    Fata din imagine e tot o arădeancă

    Ceea ce este și mai interesant legat de această pictură, este că o înfățișează pe Miruna Blidariu, o tânără artistă care, de asemenea, a plecat să-și continue studiile la București, imediat după ce a absolvit Liceul de Arte „Sabin Drăgoi” din Arad.

    Miruna Blidariu

    De ce la București se poate, dar la Arad nu?

    Simplu. Cum am mai spus și la începutul articolului, Aradul nu oferă nicio șansă acestor tineri talentați. Nu degeaba pleacă „cu turma” în alte orașe. Nu e vorba că nu-și iubesc orașul de origine, dar aici, la Arad, mai mult de o expoziție personală sau de grup la vreo galerie de artă sau la Cărturești, nu au ce să facă, pentru că nu există cerere și nici sprijin din partea autorităților.

    La Arad, singura pictură murală existentă este deteriorată complet și, pe deasupra, mulți o contestă pentru că e, de fapt, o reclamă la o băutură carbogazoasă. E vorba de imaginea cu „Marion Davies” de pe strada Mețianu, care are șanse ca în curând să fie refăcută, doar că necesită o sumedenie de hârțoage, autorizații peste autorizații. Altfel spus, birocrație la maxim. În aceste condiții, ce șanse ar avea un tânăr artist care vrea să facă ceva cu adevărat vizibil în oraș?

    Chiar Pandele Radu a fost primul care, la începutul anului 2014, a răspuns pozitiv campaniei derulate de site-ul AradCulture.ro, numită „Centrul de Idei Arădene”, manifestându-și intenția de a realiza o pictură murală în Arad, precizând totodată, că s-a adresat acestui site în speranța că apelul lui va fi răspândit mai bine în acest fel:

    „Vreau să pictez un perete enorm pentru Arad, o pictură murală fantastică și atrăgătoare publicului într-un spațiu cât mai public, central, dedicat Aradului, o operă de artă pe care orașul nu o are. Apelez la voi, pentru că am certitudinea că aveți putere mai mare de convingere în direcția finanțării materialelor și locației, eu nu pretind nici o răsplată financiară pentru lucrarea pe care vreau să o dăruiesc Aradului, orașului mei natal. Momentan locuiesc în București și nu am posibilitatea să caut, personal, sponsori pentru proiectul pe care îl propun. Repet, de asta apelez la voi”.

    Cu siguranță, oferta rămâne deschisă, deci iată, mesajul a fost transmis încă o dată… rămâne întrebarea dacă de data aceasta va ajunge în urechile celor care trebuie sau nu?

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Las’ că vedeți voi când Aradul va deveni *Capitală Europeană a Culturii*, totul va fi SuperOK :))), dar până în 2021 ciocu mic că lui Mandibulă nu-i place arta de stradă, poate o bicicletă p’aci p’acolo, o umbrelă pe Mețianu și un cucuruz fert la Km0, încuiați 4life, crocodili mondeni, țărani îndobitociți și culpa e a noastră.

      +3 voturi
      +1
      -1
    2. Noua pasarela peste Mures e grotesca arhitectural…o oribilitate. Nu stiu tehnic daca s-ar putea dar poate ar merge niste panouri de sticla pe ambele parti ( destul de inalte incat sa nu poata fi escaladate de sinucigasi)si pe care Radu sa-si conceapa lucrarea…Macar asa ar scoate din ea ceva frumos.Repet, tehnic nu stiu daca se poate.Vorbiti cu el…Sau chiar fatada Sindicatelor ar putea ” suporta” o opera de arta…

      +2 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Grigorescu Elena

    1 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.