Basmele citite în copilăria noastră începeau deseori cu „a fost odată ca niciodată”… A fost odată ca niciodată familia Popa, o familie fericită, o familie respectată, o familie în care Rodica Popa era echilibrul vulcanicului și carismaticului său soț, Ionuț.

Au trăit împreună o poveste de dragoste, o poveste frumoasă, o poveste al cărei rod este Medamira, fata tatii, cea care și-a urmat părintele peste tot pe unde l-a purtat cariera de antrenor. Da, Ionuț Popa din povestea noastră a fost antrenor de fotbal, unul dintre cei mai buni pe care i-a dat Aradul în ultimele decenii, unul care a cucerit Moldova și a ajuns să fie asemuit cu legendarul Ștefan cel Mare la Iași.

Rodica Popa din povestea noastră a fost dascăl, iar prin mâna ei au trecut sute, mii de copii în drumul lor spre a deveni oameni. Oameni mari… Rodica Popa era personajul blând, răbdător, suav, elegant, de cele mai multe ori fiind și personajul tăcut atunci când lângă ea se afla extrovertitul, carismaticul, explozivul Ionuț, soțul ei de atâtea și atâtea decenii…

Ca orice poveste, ea are un sfârșit, iar de multe ori finalurile unor astfel de istorisiri nu sunt fericite. Sunt triste. Tulburător de triste… Rodica s-a despărțit în urmă cu un an și două luni de cel pe care l-a iubit o viață. Ionuț părăsea această lume chinuit de o boală care ne-a făcut și pe noi, cei care l-am cunoscut, să-i fim părtași, să reacționăm la fiecare veste despre el, iar la final să ne întristăm la anunțul sec: „A murit Ionuț Popa”…

„Un veac de singurătate” este cunoscut ca unul dintre cele mai bune romane scrise vreodată. Gabriel García Márquez, columbianul laureat cu Premiul Nobel, a scris fantastic de bine povestea familiei Buendia, cartea fiind de altfel mult mai complexă, o alegorie despre istorie, despre condiția umană, toate ca o meditație asupra timpului…

Timpul, chiar el, nu iartă pe nimeni. Ne naștem și de acolo toți suntem datori cu o moarte. Nu știm când va veni ea, dar timpul de la naștere și până la ultima suflare ne definește pe noi toți, iar cei care ne-au cunoscut rămân cu impresia a ceea ce am lăsat în urmă. Rodica și Ionuț ne-au lăsat multe, ne-au lăsat copii educați, ne-au lăsat amintiri de neuitat de pe stadioane și din afara lor, dar ne-au lăsat și exemplul că iubirea poate trece peste multe obstacole, așa cum au depășit și ei, mereu împreună…

Parafrazând titlul romanului „Un veac de singurătate”, Ionuț Popa a avut parte doar de un an de singurătate. Rodica, iubirea vieții sale, pleacă mâine pe ultimul drum pe acest pământ pentru a se întâlni cu el. O plecare neașteptată, o plecare apărută parcă de niciunde. Avea 64 de ani.

Și pentru că scriam mai sus despre condiția umană, ne gândim cât mai poate să îndure Meda, copilul care a crescut mare și a rămas într-un timp atât de scurt fără ambii săi părinți, tatăl pe care-l diviniza și mama pe care o iubea atât de mult?

Condoleanțe, Meda… Ești singura care a mai rămas din, cândva, frumoasa poveste a familiei Popa, o poveste încheiată atât de trist. Și atât de repede. Vei rămâne mereu parte din această poveste pe care cu siguranță o vei duce cu mândrie mai departe.

Drum lin spre îngeri, Rodica Popa. Să-l saluți pe Ionuț din partea noastră…

PS: Înmormântarea Rodicăi Popa are loc mâine, la ora 13, la capela cimitirului din cartierul Sânnicolau Mic.