marþi, 16 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Ultima strigare înainte de… calmare! Bagajul de rahat, în gară, taxat conform cu realitatea din teren

    de Mihai Todoca | 20 mai 2018, 2:38 PM | Pamflet | Recomandările editorilor

    1

    Un anunț dintr-o gară, pus într-un mod hilar sau în batjocură, sub semnul de toaletă, naște zâmbete pentru cei cu mintea puțin mai ascuțită sau mai… indiscretă.

    Astfel, acesta informează călătorii că își pot lăsa bagajele pentru un anumit tarif și este postat exact sub semnul care îndrumă către toaletă. Nici mai mult, nici mai puțin, în Gara CFR Timișoara un bagaj mare… te costă 15 lei, iar unul mic… 10 lei – zilnic între orele 5 și 23:30. Sănătoși să fim! 🙂

    Ca să facem puțin haz de… haz, punem întrebarea: cum se procedează când te trece „bagaju’ mic, dar când ajungi pe „tron” ai probleme cu „unul mare”? Îți faci mea culpa, te întorci la casierie și mai dai 15 lei? „Știți… eu nu am vrut, dar mi-a scăpat…”?

    Situația, de un amuzament copios, intră în categoria de lucruri care ne fac să zâmbim, să râdem, așa ca de duminică, dar numai de la 5 dimineața până la ora 23:30. În alte ore… „te ții” că n-ai ce face. Sau te duci… la „privat”…

    Ce se întâmplă însă cu cei care au bagaje „doi în unu”? „Dom’le! Păi, mă iei de prost? Plătești unul și lași două? Crezi că nu mi-am dat seama? Se simte la greutate…”

    Sau, și asta e o ipoteză plauzibilă, dacă ai rămas fără bani după ce ți-ai cumparat bilet și te și scapă?…

    Așa ca de duminică… Să mai și râdem între atâtea nenorociri…

    Acest articol este un pamflet și trebuie tratat ca atare

    32967677 2135687063115192 3715163487182258176 n

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru adrian

    5 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.