Ultima întrerupere de curent programată e anul acesta




E-DistribuţieBanat SA, Zona de Medie şi Joasă Tensiune ARAD a redus numărul întreruperilor programate pentru lucrările de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, pentru a minimiza disconfortul clienților. Lucrările aufost reduse la cele care sunt necesare pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și a alimenta clienții cu energie electrică în bune condiții, conform prevederilor din Decretul președintelui României nr. 195/16.03.2020, publicat în Monitorul Oficial al României nr. 212/16.03.2020.
Regretăm neplăcerile resimțite de clienți în cazurile în care aceste lucrări, efectuate pentru a preveni eventuale probleme în alimentare, perturbă temporar activitățile acestora. Colaborăm cu autoritățile locale, dar și cu alte utilități, pentru a minimiza impactul.
Următoarele întreruperi se vor realiza pentru a asigura capacitatea rețelei de a funcționa și alimenta clienții în bune condiții.
Ziua / Data |
|
||
Marţi , 29 Decembrie 2020 |
|
Comentariile portalului
Domnule Arond, cerbicia cu care sustineti narativul "proeuropean" cosmetizat arata ca dvs aveti convingeri foarte ferme nu eu, eu am facut doar o scurta referitre la legatura dintre Aradul Civic (...)
Insistați ca un troll și din prima vă contraziceți: mai întâi spuneți că fondurile UE trebuie alocate conform unor reguli bine stabilite, apoi contestați regulile, (...)
Și revin, că presimt că veți avea ceva de comentat și despre presă, dacă tot am menționat și acest aspect. PRESA LIBERĂ DERANJEAZĂ. Nu așa, de-al dracu ș (...)