sâmbãtã, 20 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    ULAL trage la răspundere Compania de Apă cu privire la facturare

    de Special Arad | 31 mai 2019, 12:50 PM | Știri Arad

    1

    Compania Apă Arad S.A., aceea care furnizează/prestează serviciile de alimentare cu apă potabilă (şi/sau industrială) şi de canalizare, în condiţiile prevăzute în contract, ar trebui să dea explicatii clienților cu privire la facturarea acestei utilitatăți publice, se anunță într-un comunicat remis Special Arad de Uniunea Locală a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad.

    „Se dorește o facturare diferită a apei reci începând cu luna Aprilie. Din informațiile primite de la Asociațiile de proprietari din câteva cartiere, procedeul nu a fost adus la cunoștința clienților. Nu cunoaștem motivele companiei, care nu a informat despre această schimbare, s-au faăcut doar presiuni să se achite facturile, fără a se da o explicație celor care au pus întrebări despre legalitatea modificării.

    Din informațiile la care am dobândit acces, am aflat că se dorește trecerea la un consum estimat. Poate ne lămurește cineva din conducerea companiei cum se poate estima consumul de apă rece de la robinet? Și-a pus cineva întrebarea că facturile pentru luna Aprilie, în aceste cartiere, au ajuns cu mare întârziere la beneficiari sau nu au ajuns? Asociațiile de proprietari sunt obligate să întocmească listele de cheltuieli doar pe baza facturilor chiar cu consumuri estimate și să le încaseze, urmând ulterior să facă regularizarea, să dea explicații locatarilor privind acest aspect”, se arată în comunicatul ULAL Arad.

    „Conducerea acestei companii este obligată să respecte contractul semnat cu clientii, conform  Legii serviciului de alimentare cu apa şi de canalizare nr. 241/2006, precum și al ordinul ANRSC 90/2007.
    Care spune:

    Capitolul III Drepturile şi obligaţiile operatorului
    Articolul 6. Operatorul are următoarele drepturi:
    6.1. să factureze şi să încaseze lunar contravaloarea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare furnizate/prestate conform tarifelor aprobate de autoritatea publică locală;
    6.4. să inițieze modificarea şi completarea contractului de furnizare/prestare a serviciului sau a anexelor acestuia ori de câte ori apar elemente noi în baza normelor legale, prin acte adiţionale;
    Articolul 7. Operatorul are următoarele obligaţii:
    7.1. să respecte angajamentele asumate prin contractul de furnizare/prestare
    7.24. 1. la fiecare citire a contorului de bransament, cu excepţia cazurilor când citirea se face de la distanță, să lase o înştiinţare scrisă din care să reiasă:
    a) data şi ora citirii; b) indexul contorului; c) numele şi prenumele cititorului; d) cauza care a dus la imposibilitatea citirii;

    2. în cazul în care citirea nu s-a putut efectua din cauza inundării căminului de apometru, operatorul are obligaţia ca până la data limita de emitere a facturii să:

    a) golească căminul de apă; b) citească contorul de apă; c) să remedieze defecțiunea care a făcut posibilă inundarea căminului; d) să emită factură pe baza citirii efectuate;

    3. în cazul în care operaţiile prevăzute la pct. 2 conduc, din motive justificate, la emiterea facturii după data de 15 a lunii, se admite emiterea acesteia pe baza unui index estimat, fapt ce va fi obligatoriu menţionat în factură, regularizarea efectuându-se în factura următoare.
    Articolul 14 (1) Facturarea se face lunar, în baza preţurilor şi tarifelor aprobate şi a cantităţilor efective determinate sau estimate potrivit prevederilor contractuale.

    „Poate să ne lămurească cineva din companie printr-o adresă, comunicat de presă, în legatură cu cele întâmplate? Și la ce să ne așteptăm pentru viitor? Am înțeles că se fac reduceri la muncitorii companiei. Asta să fie cauza? Este vorba despre o societate cu buget și profit frumușel!

    Domnilor, chiar dacă există un monopol al acestui serviciu, fiind vorba de utilitate publică, trebuie să existe transparență totală! Mai ales că această companie are purtător de cuvânt!”, declară Dorina Lupșe, reprezentantă ULAL Arad.

    factura apa

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Scrie un comentariu

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.