ULAL Arad atenționează: Colectarea separată a deșeurilor textile a devenit obligatorie în România, din 1 ianuarie 2025





Uniunea Locală a Asociațiilor Locative (ULAL) Arad atrage atenția cetățenilor că, începând de anul acesta, colectarea separată a deșeurilor textile devine obligatorie în România, potrivit unei directive a Comisiei Europene.
În acest context, Garda Națională de Mediu a informat autoritățile administrației publice locale despre intrarea în vigoare a noilor prevederi din Ordonanța de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. începând cu 1 ianuarie 2025.
Potrivit acestei Ordonanțe, autoritățile administrației publice locale, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor sau asociațiile de dezvoltare intercomunitară au următoarele obligații:
📌 Să asigure colectarea separată pentru deșeurile de hârtie, metal, plastic, sticlă și, începând cu 1 ianuarie 2025, și pentru deșeurile textile provenite de la cetățeni.
📌 Să decidă modalitatea de gestionare a deșeurilor: fie printr-un singur contract de delegare a serviciului de salubrizare, fie prin contracte separate pentru fiecare tip de material.
📌 Să organizeze atribuirea contractelor, conform deciziei luate.
Nerespectarea acestor obligații și responsabilități de către autoritățile administrației publice locale, subdiviziunile administrativ-teritoriale ale municipiilor, respectiv asociațiile de dezvoltare intercomunitară constituie contravenție și poate fi sancționată cu amenzi cuprinse între 20.000 lei și 45.000 lei.
Garda Națională de Mediu reamintește autorităților locale importanța respectării prevederilor legale, pentru a evita sancțiunile care pot fi aplicate potrivit legislației în vigoare și pentru a contribui la îmbunătățirea managementului deșeurilor și la protejarea mediului înconjurător.
***
Amintim că la Arad, au fost amplasate 25 de containere speciale în care oamenii pot arunca gratuit hainele de care nu mai au nevoie, unele fiind amplasate lângă biserici, precum cele din fața Catedralei Ortodoxe „Sf. Treime” de la Podgoria.
• Citește și: Containerele textile din Arad, o inițiativă caritabilă bună, exploatată de oameni prost crescuți · Special Arad
Comentariile portalului
Vaccinurile au salvat cel puţin 154 de milioane de vieţi în ultimii 50 de ani, echivalentul a şase vieţi în fiecare minut, potrivit unui studiu OMS publicat miercuri în (...)
Cu tot respectul, lăudabil că ați descoperit că nu exista perfecțiune umană. Dar oare normalitate exista? Sau o minimă evoluție? Ce ziceți de următoarele: ,, (...)
Foarte bun articolul. Felicitări!