Turiști arădeni aflați la Păltiniș – „victimele” unei toxiinfecții alimentare





Șapte persoane, între care trei copii, din judeţul Arad, au suferit, sâmbătă, o toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la un restaurant din staţiunea Păltiniş, judeţul Sibiu, mai multe echipaje medicale intervenind pentru a le acorda primul ajutor.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Diana Lazăr, a declarat pentru Mediafax că mai mulţi turişti din judeţul Arad au suferit o toxiinfecţie alimentară după ce au mâncat la un restaurant din staţiunea Păltiniş. „Este vorba despre patru adulţi şi trei copii care acuză greţuri, vărsături şi dureri de abdomen. Din primele informaţii starea lor este stabilă, fiind conştienţi”, a declarat Diana Lazăr.
Potrivit acesteia, echipaje de medici de la SMURD Sibiu şi Serviciul Judeţean de Ambulanţă Sibiu s-au deplasat la Păltiniş pentru a acorda primul ajutor celor şapte turişti.
Diana Lazăr a spus că, în funcţie de evaluarea inţială, medicii vor decide dacă se impune sau nu transportul pacienţilor la spitale din Sibiu.
Restaurantul la care s-a produs incidentul urmează să fie verificat de autorităţi.
Comentariile portalului
== DEGEABA -- DACA NU BAGA CEVA LA GHITZA PUSHCULITZA NU CAPATA NIMIC . --PIERDERE DE VREME == SCARBA MI E ==
== E CETATZEAN RUS -- E DEJA IN RUSSLAND == SE CUFURESTE PE JUSTITZIA FRANTZUJILOR ==
Citez din comunicat: "Libertatea de exprimare nu include dreptul de a amenința, defăima sau manipula opinia publică în mod abuziv, subminând încrederea în presă." 100% de acord CA (...)