Tribunalul Arad anunță programul de sărbători





Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:
În perioada săptămânilor aferente sărbătorilor de iarnă, respectiv, perioada 27 decembrie 2016 – 06 ianuarie 2017, compartimentele Tribunalului Arad care desfăşoară activităţi cu publicul: Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice vor avea program cu publicul, de marţi până vineri, între orele 0830 – 1030.
La Judecătoria Arad, programul cu publicul privind activitatea de înregistrare a cererilor se va desfăşura, de marţi până vineri, între orele 830 – 1030, la camera 150, etajul I, iar compartimentul de arhivă va fi deschis publicului, de marţi până vineri, între orele 0830 – 1030.
Precizăm că, în perioada 27 decembrie 2016 – 06 ianuarie 2017 vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate.
Începând cu data de 09 ianuarie 2017, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal şi se va relua şi activitatea obişnuită de judecată.
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)