vineri, 27 iunie, 2025

Special Arad Logo

    Trenuri cu călători blocate și copaci căzuți pe calea ferată din cauza furtunii violente

    de - | 27 iunie 2025, 8:00 PM | Naţional

    0

    Cinci trenuri de călători au fost blocate vineri, 27 iunie, din cauza unei furtuni violente, a anunțat Compania Națională de Căi Ferate (CFR).

    „Compania Națională de Căi Ferate CFR SA informează că începând cu ora 16:47, pe raza de activitate a Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova, circulația trenurilor a fost temporar întreruptă pe distanța Valea Albă – Balota – Șimian, din cauza fenomenelor meteorologice extreme manifestate sub forma unei furtuni de intensitate ridicată.

    În acest context, mecanicul trenului 87015-026 (locomotivă izolată), aparținând unui operator feroviar privat (TRC), a semnalat prezența unor arbori doborâți în gabaritul căii ferate, în dreptul kilometrilor feroviari 347+400 și 346+300.

    Din motive de siguranță, începând cu ora 16:58, s-a procedat la scoaterea tensiunii din linia de contact pe distanța Șimian – Valea Albă , iar personalul de specialitate al Sucursalei Regionale de Căi Ferate Craiova a fost mobilizat pentru intervenție, fiind îndrumată drezina pantograf din Drobeta Turnu Severin pentru degajarea căii”, au declarat cei de la CFR în comunicatul trimis vineri după-amiază.

    Ca urmare, trenul Regio 9505 este staţionat în staţia Şimian începând cu ora 16:57, iar trenul InterRegio 1691 a fost oprit în staţia Balota de la ora 17:40.

    Conform sursei citate, pe raza aceleiași sucursale, începând cu ora 17:15, s-a constatat lipsa tensiunii în linia de contact pe distanța Gilort – Lunca Budieni , ca urmare a aceleiași furtuni. Această situație afectează temporar circulația trenurilor Regio 2084, Regio 2085 și Regio 2022.

    sursa: Adevărul

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 1 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.