Trei operatori de salubritate – „premiați” de Garda de Mediu Arad!

    de Mihai Todoca | 15 ianuarie 2019, 3:20 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    2

    (foto: imagine cu scop ilustrativ)

    A-nceput de ieri să cadă, câte o amendă. Acum a stat, dar e probabil să mai urmeze. Trei operatori considerați cu probleme de salubritate urbană și-au început anul 2019 „pe minus”, în sensul că au primit sancțiuni de la Garda de Mediu. „De la lipsa autorizațiilor de mediu la necolectare, inspectorii Gărzii de Mediu au descoperit multe „bile negre” a operatorilor pe județ, aceștia din urmă fiind sancționați conform legii.

    Deasemenea, un operator, este vorba de Grup Salubrizare Urbană, a fost amendat suplimentar de DSP pentru nerespectarea ordinului 119/2014. Sancțiunile au fost aplicate, măsurile trasate, iar evitarea unor amenzi ulterioare e la mâna operatorilor.

    „Am dat trei amenzi, vineri operatorului, FCC Environment Romania SRL, pe cele trei stații de transfer din județ din cadrul proiectului SMID care a început operarea în aceste stații fără a deține o autorizație de mediu. Fapt care se sancționează cu o amendă de 30 000 lei pentru fiecare stație în parte. Luni am sancționat cei doi operatori care operează pe zona doi și cinci respectiv trei și patru din județ, adică Grup Salubrizare Urbană și Activ Salubritate S.A. Primul operator a primit două sancțiuni în valoare de 30 000 de lei fiecare, pentru lipsă autorizație de mediu și pentru operarea serviciului de salubrizare, iar cel de-al doilea operator a primit trei sancțiuni, două pentru colectare și una pentru operarea stației de sortare și transfer de la Ineu/Mocrea. Grup Salubrizare Urbană a primit suplimentar de la colegii noștri de la DSP, sancțiune în valoare de 3000 de lei pentru că nu au respectat ordinul 119/2014, adică colectarea cel puțin o dată pe săptămână a deșeurilor menajere în anumite UAT-uri din județul Arad. Au fost trasate măsuri pe care le vom verifica în timp”, a declarat pentru Special Arad Răzvan Huber, purtător de cuvânt al Gărzii de Mediu Arad.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Se poate asa ceva? PĂI ĂSTA ESTE MASTERPLANUL VOSTRU ZDREMȚELOR? CU ASTA VĂ LĂUDAȚI VOI ZI ȘI NOAPTE ÎMPUȚIȚLLOR DE LA ADI? AȚI MINȚIT COMISIA EUROPEANĂ ȘI VOI AVEȚI MII DE PUBELE ȘI CONTAINERE LA AEROPORT? HALOOO COLEGIU DIRECTOR PLECAȚI DIN ADMINISTRAȚIE CĂ SUNTEȚI ZERO!

      +6 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Ionică

    5 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.