Cei trei bărbați care au furat 30.000 de euro dintr-un Rolls Royce, în Arad, condamnați la închisoare
Cei trei bărbați care au furat 30.000 de euro dintr-un autoturism Rolls Royce – într-o benzinărie din Arad – în noaptea de 16 spre 17 august 2023, au fost condamnați săptămâna trecută de Judecătoria Arad pentru tâlhărie calificată. Sentința include pedepse privative de libertate și obligația de a plăti despăgubiri victimei.
Potrivit deciziei instanței, Maricel Jahn a primit 8 ani de închisoare, Virginel Chiric 6 ani, iar Florin Mihaly 7 ani. În plus, cei trei au fost obligați să achite în solidar către partea civilă S.I.M. suma de 25.000 de euro, echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății, cu titlu de daune materiale; 8.839,09 lei pentru anvelopele distruse și 5.000 de euro daune morale, tot în echivalent în lei. Hotărârea de condamnare nu este definitivă, inculpații având posibilitatea de a face apel.
Reamtim cititorilor că în 17 august 2023, în jurul orei 00:15, autori necunoscuţi, având cagule de culoare neagră pe faţă, prin ameninţarea persoanei vătămate S.I.M cu bastoane telescopice şi prin tăierea a trei anvelope ale autoturismului marca Rolls Royce, au sustras din mașină o borsetă de tip plic, în care se afla o sumă de bani, cauzând persoanei vătămate un prejudiciu de aproximativ 30.000 euro, din care suma de 5.000 euro a fost recuperată deoarece autorii i-au scăpat pe jos.
După comiterea furtului, cei trei au fugit, reușind să se sustragă autorităților timp de câteva luni. Aceștia au fost prinși abia în ianuarie 2024, în urma anchetei Poliției Arad, care a reușit să îi identifice și să îi aducă în fața justiției.
Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!
Comments are closed.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)