Transporturile de material lemnos, verificate la Sântana





Polițiștii orașului Sântana, împreună cu cei ai orașului Pâncota și Serviciului Rutier, au desfășurat o acțiune, duminică, 7 aprilie, care a avut ca scop impunerea disciplinei rutiere și verificarea transporturilor de material lemnos, precum și menținerea ordinii și liniștii publice.
„În acest context, au fost legitimate 90 de persoane – din care 39 testate pentru consum de alcool și droguri – și verificate 73 de autovehicule. Dintre acestea, au fost controlate 11 transporturi de material lemnos. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 37 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 13.100 de lei, fiind reținute 2 permise de conducere. Pentru nerespectarea legislației privind ordinea publică, au fost amendate 3 persoane, iar pentru nereguli privind documentația transportului de material lemnos, a fost aplicată o sancțiune contravențională, conform Legii 171/2010. Au fost ridicați în vederea confiscării 2 metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 530 de lei”, au transmis reprezentanții IPJ Arad.
Citește și: Camion răsturnat în șanț pe autostrada Arad-Timișoara
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este