Transportatorii pregătesc un protest în fața Guvernului și amenință că vor bloca întreaga țară





Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) va participa miercuri, 29 septembrie, la o acțiune de protest pentru a cere soluționarea problemelor din Transporturi, scrie stiripesurse.ro.
În loc de 5.000 de persoane/autovehicule vor mai putea participa doar 100, conform noilor reguli impuse pentru Capitală. Protestul se va desfășura între orele 9.00-15.00, cu 100 de capete tractor, în fața sediului Guvernului. La protest vor participa transportatori din toate organizațiile și asociațiile patronale: COTAR, UNTRR, APTE 2002, ARTRI ,FORT, APULUM și ATM BUCOVINA.
Principalele probleme pe care trebuie să le rezolve Guvernul și Parlamentul României, pentru a salva Transporturile, sunt:
• eliminarea impozitării diurnelor retroactiv, pe ultimii 5 ani;
• despăgubirile care nu li s-au plătit miilor de șoferi care au ajuns în service-urile auto, în ultimul an;
• stoparea creșterii nejustificate a prețurilor pentru polițele RCA.
Dacă aceste probleme nu se for rezolva, în cel mai scurt timp, acțiunile de protest vor fi organizate în toată țara, respectând numărul maxim de participanți. Se pot organiza proteste simultan, în sute de locuri din țară, cu zeci de mii de mașini, arată un comunicat COTAR.
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este