Traian Orban, cel care a condus Memorialul Revoluției din Timișoara a murit





Traian Orban, unul dintre cei care au participat la Revolutia Romana anti-comunista din 1989, s-a stins din viata la Timisoara, la varsta de 80 de ani.
Anuntul a fost facut de reprezentantii Asociatiei Memorialul Revolutiei, cea pe care a infiintat-o in 1990 si careia i-a condus destinele pana in urma cu 4 ani.
„Cu adanca durere in suflet anuntam trecerea la cele vesnice a domnului Dr. Traian Orban, cel care a fost timp de 30 de ani presedintele Memorialului Revolutiei din 1989 din Timisoara.
Cei care doresc sa-i aduca un ultim omagiu, o pot face la Capela de la Memorialul Revolutiei, situată pe Strada Oituz, nr. 2B, incepand de vineri, 13 septembrie, ora 18:30.
Inmormantarea va avea loc sambata, 14 septembrie, la ora 12:30, în Cimitirul Eroilor din Timișoara.
Dumnezeu sa-l odihneasca in pace„, au transmis reprezentantii Memorialului Revolutiei.
Traian Orban s-a nascut la 20 februarie 1944, la Petrosani. De profesie a fost medic veterinar, absolvind in 1983 cursurile Facultatii de Medicina Veternara din Cluj Napoca.
A fost repartizat in Timis, iar evenimentele din 1989 l-au gasit veterinar la Cadar, un sat care tinea de comuna Tormac. A auzit la radio Europa Libera despre evenimentele de la Timisoara si a venit in oras. Era ziua de 17 septembrie, cea in care a si fost impuscat in picior.
Dupa caderea regimului comunist, a infiintat Asociatia Memorialul Revolutiei si a inceput sa stranga tot felul de documente, imagini si marturii legate de evenimentele din timpul Revolutiei.
Mai multe detalii pe opiniatimisoarei.ro
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)