marþi, 19 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update Tragic accident la Biserica Nouă din Grădiște. Enoriașul care a căzut de pe schelă a murit

    de Alin Olteanu | 14 noiembrie 2019, 1:49 PM | Știri Arad | Topic special

    4

    (foto: C.D.I , Lajos Notaros)

    Un bărbat de 71 de ani, care lucra pe schela bisericii noi din cartierul Grădiște, s-a dezechilibrat și a căzut de la înălțime mare, de aproape 8 metri. Accidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 11. La fața locului a ajuns un echipaj SMURD, care l-a transportat de urgență la Spitalul Județean Arad.

    B.F. lucra ceva pe schelă  în interiorul Bisericii Ortodoxe Grădiște II, la un candelabru și a căzut, lovindu-se la cap, de la o înălțime foarte mare. Locuiește chiar lângă lăcașul de cult, pe str. Zărandului, și este pensionar, munca sa fiind benevolă, alături de alți enoriași.

    Starea lui este extrem de gravă în urma accidentului. Este intubat și se află în comă cerebrală profundă, la secția „Terapie intensivă”, iar medicii au păreri rezervate în privința viitorului acestuia.

    Update – Medicii nu au mai putut să îl salveze pe bărbatul care a căzut de pe schelă, acesta a decedat la Spitalul Județean Arad, ieri după-masă.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

      • Benevol = Voluntar, adică fără nevoia unui contract angajator angajat(…) . Dacă chiar ne pasă de accidentat avem cu toții posibilitatea sa ne rugam pentru el, ca pentru toți cei în suferință. Dumnezeu știe ce și de ce ni se întâmplă,, accidente”, pentru unii așa vine mântuirea. Dacă doar ați tintit ,,sacul de box” Biserica Ortodoxă, s-avem grijă că ,,întâmplarea” ii călătoare, ne găsește dacă trebuie, pe oricare, oriunde, oricând. Dumnezeu să-l miluiască.

        +4 voturi
        +1
        -1
        • @albinuta:
          Dumnezeu=iubire,pace, liniște. Biserica va bagă în cap prostiile pe care le-ai scris despre cum el pedepsește sau despre cum vezi tu mântuirea. Daca ar fi așa cum zici preoțimea era demult bătută de EL!

          In fine este un accident stupid care putea fi evitat dacă cei responsabili țineau la siguranța celor ce munceau acolo. Voluntari sau nu. Păcat că un om a murit(alții îl dau decedat) si deja încep spălările pe mâini.
          Halal!

          --1 voturi
          +1
          -1
    1. Legea securitatii si sanatatii in munca se aplica in egala masura si persoanelor care practica munca voluntara.

      Asadar, angajatorii sunt obligati sa asigurile masurile necesare si sa aplice Legea securitatii si sanatatii in munca si sa ia masuri pentru a evita riscurile de accidentare la locul de munca si in cazul voluntarilor – angajatilor care nu sunt platiti pentru activitatea prestata.

      Voluntarul este orice persoana fizica, fara deosebire de rasa, origine etnica, religie, sex, opinie, apartenenta politica, care a dobandit capacitate de munca potrivit legislatiei in domeniul muncii si desfasoara activitati de voluntariat.

      Contractul de voluntariat reprezinta conventia scrisa incheiata intre un voluntar si beneficiar, in temeiul careia prima parte se obliga sa presteze o activitate de interes public, fara a fi remunerata, iar cea de-a doua se obliga sa ofere o activitate adecvata solicitarii sau pregatirii voluntarului.

      Documente impuse de noua lege a voluntariatului:

      – existenta unui regulament intern cu prevederi aplicabile voluntarilor
      – incheierea unui contract de voluntariat
      – existenta unui registru al voluntarilor
      – obligativitatea fisei voluntarului, atașata contractului de voluntariat
      – obligativitatea fisei de protectia voluntarului
      – eliberarea unui certificat de voluntariat, la cererea voluntarului

      Protectia din punct de vedere al securitatii si sanatatii in munca a voluntarului:

      In domeniul securitatii si sanatatii in munca, beneficiarul are urmatoarele obligatii:
      a) sa asigure securitatea si sanatatea in munca a voluntarilor;
      b) sa asigure instruirea voluntarilor, inainte de inceperea activitatii;
      c) sa solicite voluntarilor asumarea pe propria raspundere, prin semnatura, ca starea sanatatii le permite desfasurarea activitatilor repartizate de beneficiar;
      d) sa puna la dispozitie voluntarilor echipamente de munca adecvate, care nu pun in pericol securitatea si sanatatea acestora;
      e) sa asigure, in mod gratuit, echipamente individuale de protectie adecvate activitatii desfasurate de voluntari;
      f) sa comunice de indata, catre inspectoratul teritorial de munca pe raza caruia s-a produs, orice eveniment in care au fost implicati voluntari;

      Atentie! Contractul de voluntariat este insotit obligatoriu de fisa de voluntariat si fisa de protectie a voluntarului. Fisa de protectie a voluntarului contine instructiuni cu privire la desfasurarea activitatii acestuia, cu respectarea prevederilor legale in domeniul securitatii si sanatatii in munca.

      +8 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    6 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.