Tragedie! Unul dintre pietonii loviți pe Șaguna a murit (FOTO)
Știri Arad. Un nou accident foarte grav a avut loc cu câteva zeci de minute în urmă la intersecția dintre străzile Mihail Kogălniceanu și Andrei Șaguna. Lipsa semaforizării a făcut noi victime, de această dată trei persoane fiind victime colaterale după o tamponare între autoturism Chevrolet și o ambulanță care se deplasa la un… alt accident.
Conducătorul Chevroletului nu a acordat prioritate ambulanței, a lovit-o în lateral, iar în urma impactului i-a schimbat direcția de mers proiectând-o pe trotuar unde a lovit trei pietoni. Așa cum se vede și în fotografii, pietonii sunt în stare gravă, fiind transportați la Spitalul Clinic Județean Arad de alte ambulanțe sosite la fața locului.
Oamenii prezenți la accident se arătau foarte revoltați de faptul că deși se impune semaforizarea intersecției, nicio autoritate nu a făcut vreun demers în acest sens.
UPDATE
Una dintre persoanele care au fost lovite de ambulanță la intersecția dintre străzile Mihail Kogălniceanu și Andrei Șaguna a murit. Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 45 de ani. Femeia a decedat la spital, la secția de Urgențe, în urma rănilor foarte grave din urma accidentului.
Celelalte două victime, tot femei, sunt internate la Spitalul Clinic Județean Arad. Una dintre ele a suferit un traumatism la membrul inferior, iar cealaltă traumatism toraco-abdominal.
Comentariile portalului
Daca in loc de conducta de gaz era una de 220v sau 380 sigur muncitorul respectiv nu mai vedea Moldova !
Total nefericita interventia celor din USR in acest caz! Sper din suflet sa nu fie aceasta pozitia lor privind planurile de viitor ale orasului! Astfel de decizii sunt descurajante pentru (...)
Renovare facute ca la toate polițiile, de mântuială!