marþi, 23 iunie, 2026

Special Arad Logo

    Tragedie pe litoral: Patru turiști au murit înecați, în ciuda steagului roșu. Peste 200.000 de oameni pe plaje

    de Special Arad | 17 august 2025, 7:38 PM | Naţional

    0

    Patru turiști și-au pierdut viața pe litoralul românesc în acest weekend prelungit. Trei dintre ei au murit sâmbătă, după ce s-au aventurat în valurile periculoase, în ciuda steagului roșu arborat pe plaje, care interzice scăldatul. Duminică, un al patrulea bărbat a fost găsit fără viață în stațiunea Saturn.

    Înecuri la Jupiter, Olimp și Saturn

    Sâmbătă, marea agitată și curenții puternici au provocat trei tragedii.

    Un turist de 35 de ani s-a înecat în stațiunea Jupiter.

    Doi bărbați de 50 de ani și-au pierdut viața în Saturn și Olimp.

    Duminică după-amiază, în stațiunea Saturn, un alt bărbat, tot de 50 de ani, din Vâlcea, a fost descoperit fără suflare în zona stabilopozilor.

    Intervenții rapide în Olimp

    Tot duminică, doi tineri de 18 ani au fost trași de curenți în Olimp, însă au fost salvați de pe mare cu un skijet. Din fericire, aceștia nu au avut nevoie de îngrijiri medicale.

    Peste 200.000 de turiști pe litoral

    În ciuda pericolelor, litoralul românesc a fost plin în aceste zile. Autoritățile estimează că peste 200.000 de turiști au ajuns la mare în minivacanță.

    Mamaia, Eforie și Costinești au fost cele mai aglomerate stațiuni. Numai în Costinești au fost aproximativ 60.000 de vizitatori.

    Cozi kilometrice pe drumul de întoarcere

    Pe cât de pline au fost plajele, pe atât de aglomerate au fost drumurile la întoarcere. În sudul litoralului, coloana de mașini a depășit 10 kilometri, iar șoferii au stat blocați minute în șir pe anumite porțiuni.

    Citește și: Notele Bătrânei Doamne: Dinamo – UTA 1-1. Evaluarea jucătorilor echipei UTA, conform Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.