joi, 25 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Trafic obstrucționat pe strada Nicolae Grigorescu. Încep lucrările la canalizare pe un nou front

    de Special Arad | 2 iulie 2019, 11:51 AM | Știri Arad

    1

    Comunicat de presă, Compania de Apă Arad.  De miercuri, 03.07.2019, pe Bulevardul Revoluţiei se deschide un nou front de lucru pentru lucrările desfăşurate în cadrul contractului de lucrări CL3 – Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad, constând în excavaţii pentru introducerea de tuburi ceramice, în scopul înlocuirii vechilor conducte din cadrul reţelei de canalizare a oraşului.

    Noul tronson vizează secţiunea de drum de pe Bulevardul Revoluţiei, cuprinsă între străzile Nicolae Grigorescu şi Romul Veliciu, iar pentru această lucrare, care se va desfăşura pe banda de parcare, este necesară închiderea benzii întâi de circulaţie. Accesul pe Bulevardul Revoluţiei de pe strada Nicolae Grigorescu va fi temporar obstrucţionat în vederea executării legăturii la căminul existent, aflat în intersecţie. Dată fiind restricţia de circulaţie din zonă, şoferii sunt sfătuiţi să evite strada Nicolae Grigorescu.

    Reamintim că, în această perioadă, în Municipiu mai există deschise 6 fronturi de lucru, desfăşurate astfel:

    • pe Bulevardul. Revoluţiei – tronson cuprins între străzile Unirii şi 1 Decembrie 1918, tronson cuprins între străzile A.D. Xenopol şi 1 Decembrie, tronson cuprins între străzile N. Grigorescu şi I.C. Brătianu, tronson cuprins între străzile I.C. Brătianu şi Alecu Russo, şi

    • pe Calea Aurel Vlaicu – în zona Făt Frumos spre Calea Ferată şi în zona Lebăda – tronson cuprins între străzile Obedenaru şi Şcoalei.

    Lucrările, executate simultan, urmează un program de lucru de luni până sâmbătă, interval orar 08:00-18:00 şi se desfăşoară în conformitate cu Autorizaţia de Construire Nr. 1226/13.11.2017, emisă de Primăria Municipiului Arad. Şantierele sunt delimitate cu plasă de protecţie şi semnalizate cu indicatoare rutiere însoţite de panouri de avertizare.

    Contractul de lucrări CL3 Reabilitare reţea canalizare în Arad şi facilitate de tratare nămol cu var la staţia de Epurare Arad face parte din Proiectului Fazarea Proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad” cofinanţat din Fondul de Coeziune prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014 – 2020.

    Pe această cale, dorim să vă mulţumim pentru înţelegere şi să ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    Lasa un raspuns pentru cjaArad

    9 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.