joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Update Birtalan Jozsef, președintele ANFP, cere sancțiuni împotriva Cristinei Vlad, director DJEP Arad!

    de O. Peniță | 19 mai 2014, 1:06 PM | Investigaţii | Recomandările editorilor

    8

    În continuarea articolului-promo publicat ieri, cu titlul „Miliarde de lei sunt sifonați prin asociațiile care organizează cursuri de pregătire profesională pentru funcționarii publici!”, prezentăm astăzi niște documente oficiale și fapte  incredibile care demonstrează modul în care unii funcționari publici, cu funcții dintre cele mai înalte, înțeleg să „mulgă” statul român de bani, prin fundații și asociații, bazându-se pe relații și se pare, mascat, șantaj. Banii pe care aceștia îi primesc sunt de ordinul sutelor de milioane și sunt încasați pentru simplul fapt că dețin funcții și pentru că și-au făcut un sistem de pile, relații sau presiune vecin cu crima organizată financiară. Miroase a corupție… încât de simte până în București!

    În urmă cu vreo două săptămâni,

    Direcția Județeană de Evidență a Persoanei Arad (DJEP) trimitea pe adresa tuturor primăriilor din județul nostru, un act prin care factorii de decizie amintiți erau somați (nu greșim pentru că, dacă citiți cu atenție, o să constatați asta!) să trimită urgent niște chestionare completate cu numele unor persoane care urmau să participe la cursuri de perfecționare, în stațiunile Venus și Băile Felix. Circulara este semnată de directorul executiv DJEP, Cristina Vlad și de șeful Serviciului stare civilă al DJEP, Claudia Jura. Suspect părea că în aceeași adresă a DJEP, cele două introduceau și o anumită asociație, „Personal Trainer”, ca partener al ANFP (Agenția Națională a Funcționarilor Publici) în organizarea cursurilor. Păi dacă această asociație e parteneră, ce mai căutai tu, DJEP Arad, să te bagi în seamă și să trimiți oferte la toți primarii ca și cum ar fi de la tine?… În consecință, ieri, am întrebat, prin email, toate primăriile. Neprimind niciun răspuns la setul de întrebări (a se vedea „Miliarde de lei sunt sifonați prin asociațiile care organizează cursuri de pregătire profesională pentru funcționarii publici!”)cu privire (și) la prețul super piperat promovat de DJEP Arad și de asociația amintită, ne-am adresat ieri directorului Cristina Vlad pentru a afla despre ce e vorba. Aceasta ne-a precizat că adresa este de fapt o retrimitere a unor propuneri de curs pentru pregătirea funcționarilor publici, subliniind că dumneaei n-are nicio legătură cu respectivul act, doar ca intermediar. Bla, bla, bla…

    Ei bine, directorul Cristina Vlad minte cu nerușinare

    pentru că ea este cea direct interesată să fie organizate cursurile respective (le puteți citi mai jos, în facsimil). Și, știți de ce susținem că minte? Pentru că, în perioada mai-septembrie 2014, la Venus și la Felix, Asociația Personal Trainer organizează (lucru care nu apare pe site-ul ANFP) două cursuri având ca profesori/traineri… nu ghiciți?… exact pe CELE DOUĂ MADAME amintite: directorul executiv Cristina Vlad  – „pentru litoral” și șeful Serviciului stare civilă al DJEP, Claudia Jura – „pentru Băile Felix”, cele două urmând să primească zeci de milioane pentru prestația lor la „soare și apă”. Sau, altfel spus, cum să nu minți când majoritatea românilor nu pot merge la fel de ușor și gratis în concedii, în serii de câte șapte zile, la mare, împreună cu familiile, să stea în apartamente de lux și să mai și primească enorm de mulți bani – așa cum s-a mai întâmplat, pentru că au existat și alte cursuri organizate după această schemă – pentru că fac asta?!…

    Nici mai mult nici mai puțin, ca să demontăm în totalitate minciuna directorului DJEP Arad, trebuie să vă atragem atenția să citiți cu atenție numele persoanelor de contact pentru „relații și înscrieri” la cursurile de pe litoral și Felix… EXACT!!!!! Aceleași două prințese (oare peste tot dăm de prințese susținute de oareșce sultani?…), ca să știe primarii că nu e vorba de niște fraieri de la vreo asociație no-name, ci despre „șefele de la Arad, alea puse de mahărul Ioțcu la buletine…”.

    Nu în ultimul rând, trebuie să precizăm ceva și despre oferta de curs făcută primăriilor din județ. Este cea mai mare care există în România, costă 3250 pentru cinci zile (plus încă două bonus… ha!ha!), mai costă 900 de lei tariful de participare la program, și bineînțeles transportul pe care urmează să și-l asigure fiecare cursant. Și la Venus și la Băile Felix –același tarif. Hotelurile sunt de patru stele – lucru nepermis de Agenția Națională a Funcționarului Public, al cărei președinte Joszef Birtalan probabil că a fost orb la momentul semnării ofertei… sau poate semnătura sa e făcută pe genunchi.. sau poate e „interesat”… Asta în condițiile în care alte cursuri de același gen, organizate la „trei stele”, sunt mai ieftine cu minim 1000 de lei!

    Asociația Personal Trainer e liantul

    între directorul DJEP Arad, Cristina Vlad și Florin Farcaș, directorul adjunct al AJOFM Arad (Agenția Județeană pentru Ocuparea locurilor de Muncă). Dealtfel, acest Farcaș a deținut asociația până nu demult, lăsând-o, în momentul în care și-a rezolvat „apele” să fie director (care se ocupă, ați ghicit, de programe de perfecționare) la instituția amintită. Asociația Personal Trainer a lăsat-o pe mâini bune, adică să fie reprezentată de mama sa, Felicia Farcaș (se poate vedea în facsimil – n.red.), aceasta urmând să fie tamponul cu restul lumii, astfel ca dumnealui, directorul, să nu aibă nicio problemă cu Agenția Națională de Integritate sau cu alte organe de cercetare. Cum se poate constata din declarațiile de avere și interese ale lui Farcaș, acesta a și încasat bani de ordinul sutelor de milioane de lei (vechi) de la Personal Trainer, de parcă, dacă nu i-ar fi luat dumnealui, nu intrau tot în familie…

    ********

    Cristina Vlad a trimis ieri, după ce redacția Special Arad a contactat-o, emailuri la toate primăriile din județ, precizând că-și retrage oferta. Păi, cum și-o retrage dacă nu are nicio legătură cu ea? – așa cum ne-a mințit pe noi.

    Special Arad investighează în continuare cazul, încercând acum să aflăm câte dintre primăriile care au avut contracte cu Asociația Personal Trainer au fost controlate (la propriu) de soția directorului AJOFM Florin Farcaș – cea care este angajată de vreun an la Curtea de Conturi Arad – și câte dintre acestea au avut rezultate negative la finalul verficărilor. Așa încât, revenim curând.

    P.S. Din păcate, președintele ANFP, Joszef Birtalan este mai greu de găsit decât acul în carul cu fân. Totuși, așteptăm o poziție oficială a Agenției, la adresa de email: [email protected].

     

    UPDATE

    Referitor la articolele „Trafic cu programe de perfecţionare a funcţionarilor! Doi directori ai unor importante instituţii publice îşi rotunjesc veniturile cu bani publici” şi „Miliarde de lei sunt sifonaţi prin asociaţiile care organizează cursuri de pregătire profesională pentru funcţionarii publici!”, publicate în data de 14.05.2014, respectiv 13.05.2014, în virtutea dreptului la replică, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici face următoarele precizări:

    Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici, instituţie a administraţiei publice centrale cu rol în aplicarea strategiilor şi a Programului de guvernare în domeniul managementului funcţiei publice şi al funcţionarilor publici, cât şi în domeniul formării profesionale a personalului din administraţia publică, are ca atribuţie organizarea şi derularea programelor de perfecţionare profesională în administraţie pentru funcţionarii publici, pentru persoanele numite sau alese în funcţii de demnitate publică sau asimilate acestora, pentru aleşii locali, pentru personalul contractual din cadrul administraţiei publice, precum şi pentru orice alte persoane interesate.

    În acest sens, ANFP organizează programele de perfecţionare în parteneriat cu furnizori de formare, aşa cum sunt definiţi de Hotărârea Guvernului nr. 1066/2008 pentru aprobarea normelor privind formarea profesională a funcţionarilor publici, în conformitate cu dispoziţiile Ordinului preşedintelui ANFP nr. 686/2014. Astfel, precizăm faptul că ANFP a încheiat un parteneriat-cadru şi un contract de asociere în participaţie cu Asociaţia Personal Trainer. În executarea contractului, a fost elaborată oferta comună privind organizarea programelor de perfecţionare profesională pentru perioada mai-septembrie 2014, înregistrată la ANFP cu nr. 17282/2014, ofertă care este promovată de către ambele părţi în cadrul instituţiilor şi autorităţilor publice, prin diferite mijloace de comunicare (site, fax, e-mail etc.), conform obligaţiilor contractuale.

    În ceea ce priveşte adresa de promovare elaborată şi transmisă instituţiilor şi autorităţilor publice de către reprezentantele Direcţiei Judeţene de Evidenţă a Persoanelor Arad, care se regăseşte publicată pe site-ul www.specialarad.ro, precizăm faptul că doamna Cristina Vlad şi doamna Claudia Jura nu aveau calitatea şi nici competenţa de a promova oferta comună celor două părţi anterior menţionate. În plus, oferta ANFP promovată de cele două reprezentante ale DJEP Arad, a fost modificată, aşa cum rezultă din compararea celor 2 documente.

    De asemenea, din conţinutul adresei semnate de către cei doi funcţionari publici din cadrul DJEP Arad, rezultă că aceştia promovau programele de perfecţionare în calitate de formator. În acest sens, vă învederăm faptul că, la nivelul ANFP a fost elaborată şi aprobată o procedură operaţională privind recrutarea şi selecţia formatorilor, care conţine etapele şi criteriile de recrutare şi selecţie pe care o persoană trebuie să le îndeplinească pentru a susţine un program de perfecţionare, în calitate de formator şi care stabileşte termene clare pentru realizarea fiecărei etape. Verificarea îndeplinirii acestor criterii se realizează de către o comisie din cadrul ANFP, desemnată prin ordin al preşedintelui instituţiei.

    Astfel, prin raportare la perioadele de desfăşurare a programelor promovate de către reprezentanţii DJEP Arad, precizăm că, până la data prezentei, nu a fost depusă nicio solicitare din partea celor două persoane, pentru participarea, în calitate de formator, la programele anterior menţionate.

    Având în vedere cele mai sus prezentate, precizăm faptul că atribuirea calităţii de formator pentru programul Extrasele multilingve în contextul Convenţiei de la Viena de către doamna Claudia Jura, respectiv pentru programul Strategii de evidenţa persoanelor şi stare civilă. Protecţia datelor şi a informaţiilor gestionate de către doamna Cristina Vlad s-a realizat într-un mod neîntemeiat şi nefondat.

    Această situaţie atrage drept consecinţă sesizarea de către ANFP a comisiei de disciplină constituită la nivelul Consiliului Judeţean Arad, în scopul analizării faptelor considerate a fi abatere disciplinară.

    Faţă de cele menţionate mai sus, pentru o corectă informare a publicului vă solicităm publicarea  prezentului drept la replică pe pagina web a Special Arad.

    Cu stimă,

    Preşedinte

    Birtalan József

    f1

    f2

    f3

    f4

    f5

    FARCAS FLORIN AV2013.pdf

    FARCAS FLORIN AV2013.pdf

    FARCAS FLORIN AV2013.pdf

    FARCAS FLORIN AV2013.pdf

     

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Gretos … am un prieten care era foarte excitat ca el a fost deja si la mare si la Felix … pe bani mei … si eu ma scald in Ghioroc vara de vara … bag cam 11-12h pe zi si dau ceva lovele la buget … si ia de te uita … sa postati o poza cu hotii astia sa vad si eu cum arata, poate coboram haiducii din pod !!!

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Stimata Redactie,
      Aceasta domnisoara Cristina Vlad, autointitulata intretinuta unui ilustru magistrat, a DORIT doar hotel de 4 stele, all inclusive si altele, 6000 pe sapt/curs in buzunar…..sa ajunga la iahtul patronului din hotelul in cauza,… si crede cu nonsalanta ca poate folosi banul public cum doreste. Oare acest „IUBI” nu a pacatuit profesional pentru a putea plati rata la masina sport a fiului ei ori motocicleta acestuia – atentie ! – a se vedea cazul Nadas ?!
      Ar trebui sa vedeti si cum 27 de tablete au fost platite din bani publici iar acum nu se gasesc in nici o gestiune si in acte figureaza ca incarcari imprimante si piese schimb calculatoare…toate cu stiinta sultanului de sub cupola…pe surse

      0 voturi
      +1
      -1
    3. Da Jura nu se mai limiteaza numa la cafa si tuica ? Caci deabia i le cara sotul ieri alaltaieri cand pleca de la lucru. Ea sarmana nu stie ceum o impinge astalalta inainte. Ar trebui sa vb cu casiera sa afle altele…norocul ei ca a venit baiatul ce a si plecat napoi la CJ
      Si, da, aveti dreptate, ieri a pus pe fata de la Santana sa sune on jud ca e musai cursul, si a facut negocierea cu firm asta si cu altele. A dupa 10 ani tot spera ca vine Iubi cu ea in conced. Sau se face ca spera. Si sa nu mai vina nime la ea in onstit ca nu ne lasa nici pe noi. Si nici copilul sa nu se plimbe cu tigara prin birouri, ca nu e voie

      0 voturi
      +1
      -1
    4. sa le multumeasca cele doua printese cameliei ,ca dumneai le a facut mari lectorite.jura,mare sefa cu niste studii de agronomie, fara studii juridice sa conduci un judet ….vai de tara asta..unde o sa se ajunga oare???

      +2 voturi
      +1
      -1
    5. domnul Farcas nu mai este director la AJOFM ARAD.Daca vreti un pont dintr-o institutie aradeana care se ocupa de cursuri de formare profesionala astept sa ma contactati pe email.ce s-a spus aici e mic copil fata de ce se intampla la institutia respectiva.

      +1 voturi
      +1
      -1
    6. La domnisoara Cristina sa i fie teama de substituirea amantei lui buleu,ca la djep s a facut.are multe bube n cap donsoara…..nu degeaba a ,,sapato,,pe dna stoian…vorba aia,cine sapa groapa altuia cade singur in ea….asta e valabil si pt.madam,,jura,, care a pus umarul la destituirea corinei oarsa…..tot ce faci in viata se plateste.

      0 voturi
      +1
      -1
    7. Domnisoara cristina sa se intristeze de substituirea amantei lui buleu,are multe bube n cap madam…..nu degeaba a sapato pe dna stoian,se adevereste zicala,,,cine sapa groapa altuia cade singur in ea,,,,,iar jura sa dea timpul inapoi cum a pus umarul la fenomenul corina oarsa…..

      0 voturi
      +1
      -1
    8. Presedintele ANFP a spus ca oferta ANFP a fost modificata de cele doua printese si asta inseamna: fals in acte publice !
      Presedintele ANFP a spus ca si-a atribuit calitate de formator si nu sunt in evidenta si asta inseamna: uzurpare de calitati oficiale..
      Presiuni prin telefoane asupra primariilor, cum ca e obligatoriu cursul si asta inseamna: trafic de influenta si abuz in serviciu
      Dar Jura dupa vizita de ieri de la CJ spune ca tot ce zice specialarad sunt „ca…..i” Frumos vorbeste pentru cineva cu niscai infractiuni in carca. Ori tocmai ca cineva care se deda la banii publici prin asa moduri ilicite!

      0 voturi
      +1
      -1

    Lasa un raspuns pentru Redactiei

    9 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.